Membrii cabinetului Adrian Nastase s-au reunit ieri in sedinta extraordinara pentru a adopta proiectul de buget pe anul 2003, astfel incat pe 10 octombrie sa ajunga la Parlament. Proiectul a fost construit pe baza evolutiei prognozate, cum ar fi cresterea economica de 5,2%, inflatia de 14% fata de decembrie 2001 si rata somajului de 8,9%, a declarat ministrul finantelor, Mihai Tanasescu.
Pentru 2003, fondurile publice au fost orientate cu precadere catre protectia sociala - 10% din Produsul Intern Brut, invatamant - 4%, sanatate - 3,8%, agricultura - 1,6% la care se adauga si fondurile SAPARD de 1,2%, transport si comunicatii - 3,3% si armata - 2,38%. Veniturile bugetului general consolidate sunt estimate la 30,1% din PIB, cheltuielile la 32,7% din PIB, iar deficitul la 2,65% din PIB. Dupa aprobarea in comisii, Parlamentul se va reuni in sedinta speciala pentru a aproba bugetul.