Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Oana Darie, a declarat, marţi seară, într-o intervenţie la TVR, că oficialii de la Consulatul României la Bonn au discutat cu reprezentanţii muncitorilor români care marţi au protestat în faţa Consulatului despre posibilităţile pe care le au autorităţile de a-i ajuta.

Darie a spus că este vorba despre 250 de cetăţeni români care lucrau într-o fermă care a intrat recent în procedură de insolvenţă, iar jumătate dintre ei vor să rămână în Germania.

Pentru românii care doresc să revină în ţară, autorităţile vor să pună la dispoziţie o cursă aeriană de tip charter.

„Se fac demersuri pentru organizarea unui zbor charter, foarte probabil aceasta va fi soluţia. Apropo de drepturile salariale cunoaştem situaţia cetăţenilor, ştim că e vorba de anumite sume care nu au fost rambursate. Ferma este administrată de un judecător sindic care a spus că e un demers prioritar plata drepturilor celor care au lucrat”, a afirmat Oana Darie.

Zeci de cetăţeni români au protestat marţi, la Consulatul României de la Bonn, acuzând că după ce au muncit în agricultură în Germania nu au fost plătiţi sau au fost plătiţi cu sume foarte mici. Oamenii reclamă că nu au cu ce să revină acasă, în România, şi că nu pot discuta cu reprezentanţii angajatorului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.