Heather Stocks, o femeie din Anglia, a fost nevoită să nască singură, fără nimeni din familia sa, într-o cameră izolată din spital, după ce fusese testată pozitiv cu COVID-19, deși nu avea niciun simptom. Ulterior, la aproape o săptămână după ce fusese externată, i s-a comunicat că nu avusese COVID-19, scrie Daily Mail.
Heather mersese la spital pentru o radiografie, după ce constatase că bebelușul se mișca mai puțin decât înainte. Însă, potrivit protocolului, înainte să i se facă consultul, a trebuit să își facă testul COVID-19, și cu toate că nu avea niciun simptom, rezultatul a fost pozitiv.
După aceasta, Heather a fost plasată într-o cameră izolată și i s-a spus că nici partenerul ei, nici mama ei nu vor putea veni să o vadă.
Mi-am născut băiețelul doar eu, o moașă și o moașă studentă. Nu li s-a permis să iasă din cameră până nu am născut și mi-au completat toate actele. Heather Stocks:
Heather a fost externată din spital pe 28 august, abia atunci partenerul ei și-a putut întâlni în sfârșit fiul pentru prima dată.
Șase zile mai târziu, Heather a primit mai multe apeluri din partea spitalului unde născuse, unde i s-a spus că rezultatul pozitiv al testului inițial pe care ea îl făcuse fusese o greșeală și că nu mai era nevoie să stea în izolare.