Compania care are grijă de gazonul de pe stadion a întocmit un referat pe care l-a înaintat Primăriei Generale a Capitalei, ALPAB şi Federaţiei Române de Fotbal, în care se precizeză că pe suprafaţa de joc s-a desfăşurat până în prezent un număr de ore de joc şi de antrenament care a depăşit cu mult durata recomandată, ceea ce a dus la o degradare avansată a gazonului.
Cauzele acestei situaţii au fost jocurile şi antrenamentele care au avut loc la intervale de timp foarte scurte, o zi diferenţă, dar şi lipsa instalaţiei de iluminat, care era necesară din momentul montării rulourilor. Această ultimă problemă a dus la o evoluţie negativă a gazonului, mai ales în partea de sud a terenului.
UEFA a remis, la mijlocul lunii septembrie, un raport cu privire la starea gazonului Arenei Naţionale, conform căruia peluza stadionului din Bucureşti va avea nevoie de o reînnoire majoră în primăvară şi în care s-a recomandat ca terenul să nu găzduiască meciuri cu 10-12 săptămâni înaintea disputării finalei Ligii Europa, programată la 9 mai 2012.
La meciul inaugural România - Franţa, disputat în 6 septembrie, în preliminariile Euro-2012, peluza de pe Arena Naţională, montată de firma Gama Verde a lui Adrian Oprişan, a cedat sub crampoanele fotbaliştilor, imaginile respective făcând înconjurul întregii lumi.