UPDATE. ICCJ ascultă excepțiile lui Ion Iliescu și a celor din dosarul Mineriada; Peste 350 de părți au trecut pe la instanță pentru expunerea pretențiilor

Comentează

Judecătorul de cameră preliminară care analizează actele de urmărire penală din dosarul „Mineriadei”, în care a fost trimis în judecată Ion Iliescu, a reluat, joi, dezbaterile în dosar, în sala de festivități a Tribunalului București.

UPDATE ora 15:30:

Atmosfera este una degajată la Tribunalul București unde, deși au trecut peste 350 de părți civile pentru exprimarea pretențiilor civile în dosarul Mineriadei, nu au existat incidente.

Unul dintre avocații din dosar a exemplificat pentru Libertatea.ro unele pretenții ale părților. Astfel moștenitorii unei victime a minerilor a cerut în fața judecătorilor 500.000 de euro în vreme ce alții ar fi cerut 1,8 milioane de euro. Același avocat a precizat că la final, când se va face calculul total al sumelor, acestea ar putea depăși un miliard de euro.

La acest moment instanța ascultă avocații inculpaților care susțin verbal excepțiile invocate și în scris. Avocații lui Ion Iliescu și a altor inculpați din dosar au cerut pe rând restituirea dosarului parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Motivele invocate au fost dintre cele mai variate, de la modalitatea de redactare a rechizitoriului până încălcarea unor articole ale Constituției prin prisma unor articole din Codul Penal și cel de Procedură penală, ce au stat la baza întocmirii unor acte din dosar.

Miron Cosma a dat cu subsemnatul și el în fața magistratului de cameră preliminară

UPDATE ora 9:15. Președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, a declarat la intrarea în Tribunal că se solicită acordarea de termene scurte și celeritatea actelor de cercetare judecătorească din cazul Mineriadei.

"Se așteaptă o decizie de atâția ani, trebuie să fie o decizie rapidă, pentru că dosarul să între în firesc, în sensul de a merge în instanță și pentru a fi începută judecată. Această fază preliminară trebuie să se încheie cât mai repede. Nu am avut aprobarea de a vedea sala. Este normal că inculpații nu s-au prezentat. Ion Iliescu, președinte de onoare a Frontului Salvării și astăzi al PSD-ULUI. Este ceva normal. Aceeași atitudine arogantă a criminalilor din decembrie 89 și până în 2018", a declarat Mărieș.

UPDATE ora 9:00. Asociația victimelor Mineriadei spune ca a cerut judecătorilor ÎCCJ luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor și conturilor tuturor inculpaților din dosarul Mineriadei.

Viorel Ene arată că, în cazul unei condamnări, cei judecați trebuie să plătească despăgubiri victimelor acțiunilor lor.

Până la acest moment, la sediul Tribunalului s-au prezentat aproximativ o sută de părți civile.

Accesul acestora a fost permis la sala de festivități a instantei, în vreme ce accesul presei a fost restricționat la etajul unde are loc dezbaterea din dosar.

Instanța supremă a amânat, în 20 februarie, pentru 29 martie, judecarea excepțiilor depuse în procedura de cameră preliminară din dosarul Mineriadei.

Sediul instanței Tribunalului București este în fostul magazin Junior situat pe Splaiul Unirii.

Pentru termenul din martie judecătorul de cameră preliminară a stabilit citarea tuturor părților civile care nu au fost prezente la termenul din 20 februarie la sediul Curții Militare de Apel.

Lipsă acută de spațiu

Din cauza lipsei de spațiu la Curtea Militară de Apel cele aproximativ trei sute de părți civile prezente în dimineața zilei de 20 februarie au fost notate pe liste de către grefieri iar listele au fost date magistratului pentru depunerea la dosar.

Astfel ar mai fi de citat aproximativ 1.100 de părți civile pentru termenul de joi.

Judecarea excepțiilor s-a amânat atunci pe fondul lipsei de procedură cu șase din cele 1.400 de părți civile menționate în rechizitoriul din dosar.

Incidente la primul termen

Un bărbat a leșinat la procesul „Mineriadei”, după ce un scandal a izbucnit la Curtea Militară de Apel București. Sute de oameni s-au prezentat la primul termen în cameră preliminară al dosarului „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.

Sala, în care a avut loc procesul, a devenit neîncăpătoare, așa că unii dintre oameni au fost nevoiți să stea afară, în frig, așteptând să fie strigați de pe o listă.

La un moment dat, un bărbat a leșinat și a fost scos afară din sediul Curții Militare de Apel București. Omul a fost transportat cu o ambulanță SMURD la spital. Apropiații spun că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, este epileptic și a fost operat de mai multe ori.

Dintre inculpați a venit doar Virgil Măgureanu la primul termen din dosar. Fostul director al SRI a fost întâmpinat cu huiduieli. „Criminalule, să faci puşcărie pentru ce ai făcut!” – i-au strigat oamenii, conform sursei citate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
MONDEN
Anisia Gafton si Serghei
14:08
Anisia Gafton se pregătește să nască. Ce a decis în legătură cu numele bebelușului. „Mai e o chestiune de câteva zile”
Ozana Barabancea
13:04
Transformarea Ozanei Barabancea, la o lună după operația de lifting facial. Cum arată acum. „Eu nu mă vindec foarte bine”
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
14:44
Un IT-ist a muncit 166 de ore peste program, iar acum compania e obligată să îi dea 5.600 de euro
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...