Presedintele Ion Iliescu i-a dat o lovitura ministrului Dan Matei Agathon, chiar de ziua mondiala a turismului.
El sustine ca a stiut ca proiectul Dracula Park a fost inca de la inceput nerealist si a pledat pentru celelalte atractii turistice romanesti, precum muntii, Delta Dunarii sau bisericile din nordul Moldovei si Olteniei.
La emisiunea "Starea natiunii", difuzata joi seara la TVR, seful statului a declarat ca in ce priveste realizarea proiectului "Dracula Park" lucrurile au prezentat din start multe dificultati. "Se faceau tot felul de socoteli ca acesta ar putea deveni interesant din punct de vedere economic si turistic, dar am avut indoieli de la inceput" spune Iliescu. El si-a format opinia avand in vedere atat obiectiile UNESCO vizavi de amplasarea parcului de distractii in apropierea Sighisoarei, dar si aspectele financiare si de infrastructura. Ca sa arate ca se pricepe, Ion Iliescu a dat exemplul parcului Eurodisney de langa Paris, aflat in dificultate financiara din cauza ca investitia nu a putut fi recuperata. In schimb, seful statului a pledat pentru locurile care pot fi puse in valoare pentru a se realiza un turism in masa. "Delta Dunarii este un dar al naturii unic in Europa", a spus Iliescu. El a amintit de munti, de manastirile din nordul Moldovei si din nordul Olteniei, de Valea Prahovei, aratandu-se nedumerit ca un oras ca Sinaia, "zona turistica de exceptie", are apa curenta doar patru-cinci ore pe zi.
Proiectul a inghitit 3,3 milioane dolari
Lansat drept "cel mai spectaculos proiect turistic", proiectul Dracula Park se "zbate" de aproape un an sa prinda contur. Pentru realizarea "spectaculosului" parc de distractii este nevoie de 31,5 milioane de dolari. Dupa 90 de zile de vandut actiuni cu 10.200 lei bucata, nu s-au strans decat 3,3 milioane dolari. Dupa ce UNESCO a recomandat schimbarea locatiei pentru protejarea Sighisoarei, proiectul Dracula Park a fost inghetat in asteptarea studiului de fezabilitate de la Pricewaterhouse Coopers. Ministrul turismului, Dan Matei Agathon, continua sa fie optimist, iar cei 15.000 de mici actionari nici macar nu stiu unde le sunt banii. Presa a vehiculat ca banii pe actiunile Dracula au fost transferati de la Banca Comerciala Romana intr-un loc necunoscut.