Aproximativ 5.250 de arme au fost incendiate în Kenya, într-un efort al autorităților de a descuraja circulația armelor ilegale, în această țară care se confruntă cu violențe, relatează AP. Imaginile cu armele cuprinde de flăcări au făcut înconjurul lumii.
Vicepreședintele kenyan a fost prezent la acest eveniment, în cadrul căruia 5.250 de arme au fost incendiate. William Ruto a afirmat pe o rețea de socializare că guvernul a distrus armele în mod public pentru a trimite un mesaj în legătură cu comerţul ilegal cu arme.
[gallery columns="2" ids="1658150,1658147"]
"Armele mici reprezintă o ameninţare serioasă la adresa păcii şi stabilităţii noastre în timp ce ele sunt uşor disponibile, ieftine, simplu de manevrat şi de ascuns", a spus el.
[gallery columns="2" ids="1658145,1658144"]
Armele, care au fost confiscate de la infractori sau predate în mod voluntar, au fost arse la Ngong, la sud-vest de Nairobi. Potrivit sursei citate, armele au fost adunate într-o perioadă de nouă ani.
[gallery columns="2" ids="1658143,1658141"]
Kenyenii care încă deţin arme ilegale sunt încurajaţi să le predea la poliţie. Autoritățile estimează că aproximativ 500.000 de arme ilegale sunt deținute de locuitorii acestei țări africane.
Foto: EPA