Incendiul a izbucnit, miercuri dimineață, la locomotiva unui tren de călători aflat în mișcare, pe ruta Sibiu - Râmnicu Vâlcea. Călătorii care se aflau în tren s-au evacuat singuri, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii, potrivit publicației din Sibiu, Turnul Sfatului.
Incidentul a avut loc în apropierea haltei din Turnu din localitatea Călimănești.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al SVSU Călimănești.
„Din fericire, nu au fost persoane rănite, călătorii existenți, în jur de 70 de persoane la număr, autoevacuându-se până la sosirea echipajelor de intervenție”, spun reprezentanții ISU Vâlcea.
Pentru a nu se extinde incendiul, locomotiva a fost decuplată de restul garniturii. În același timp, pompierii au acționat pentru răcirea zonei supraîncălzite a compartimentului motor, potrivit ISU Sibiu.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la conductorii electrici neizolați corespunzător.
Aproximativ jumătate dintre pasagerii din tren și-au continuat călătoria cu alte mijloace de transport, iar ceilalți călători au așteptat să fie preluați de altă garnitură.
În urmă cu doar o săptămână, aproximativ 250 de călători dintr-un tren care circula de la București la Arad au fost evacuați după ce trenul a luat foc în apropiere de Videle. Focul s-a extins și la un vagon de călători.
ivryernest 29.06.2022, 20:03
Poate că asta s-a întâmplat din cauza milioanelor de "PET-uri" care plutesc pe Olt ?