Începe Summitul G7, la Evian. Donald Trump vine să își „impună” agenda în fața liderilor europeni și se va întâlni cu Emmanuel Macron la Versailles

Comentează

Președintele SUA, Donald Trump, participă la summitul G7 de la Evian, din Franţa, unde îşi propune să-şi impună agenda. Summitul se desfăşoară, în perioada 15-17 iunie 2026, pe fondul tensiunilor diplomatice şi al unui nou acord cu Iranul.

Summitul G7 la Evian: Trump, Iran și Ucraina în prim-plan

Intenţiile lui Donald Trump pentru summitul G7 sunt învăluite în mister, cu o singură certitudine: liderul de la Casa Albă va dicta tonul şi agenda discuţiilor, potrivit AFP. Totul pare să depindă de negocierile privind un acord de pace cu Iranul, iar semnele sunt pozitive. Chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani, duminică, Trump a anunţat că s-a ajuns la o înţelegere cu Teheranul, programată să fie semnată vineri.

„Nu este posibil să-l «gestionăm» pe Trump aşa cum am făcut-o în timpul primului său mandat”, a declarat Liana Fix, cercetătoare asociată la Council on Foreign Relations, pentru AFP.

Liderii din Franţa, Germania, Italia, Canada, Japonia şi Regatul Unit, prezenţi la summit, au fost în mod repetat ţinta criticilor şi atacurilor lui Trump, cu excepţia premierului japonez Sanae Takaichi, faţă de care preşedintele american şi-a exprimat o apreciere deosebită.

Experţii nu se aşteaptă ca impopularitatea crescândă a lui Trump în Statele Unite sau anularea unor taxe vamale de către Curtea Supremă să-i influenţeze comportamentul. „Nu cred că vom vedea un preşedinte slăbit. Cred că va merge acolo şi va face ceea ce face întotdeauna, şi anume va încerca să impună cu forţa subiecte foarte complicate”, a explicat Jackson Janes, expert la German Marshall Fund of the United States.

Victor Cha, specialist la Centrul de Studii Internaţionale şi Strategice (CSIS), a adăugat: „Trump spune că nu-i plac aceste reuniuni multilaterale, dar nu suportă ca liderii din întreaga lume să se adune fără el”.

Relaţiile internaţionale, la răscruce

Pe fondul unor relaţii tensionate cu aliaţi tradiţionali, Trump va aborda la summit subiecte precum participarea ţărilor G7 la operaţiuni de deminare în strâmtoarea Ormuz şi dezechilibrele comerciale, pe care le consideră prioritare. Conform unui oficial american citat de AFP, decizia Franţei de a include aceste teme pe agenda discuţiilor este „foarte inteligentă” şi „pertinentă”.

Un alt subiect important va fi Ucraina. Spre deosebire de situaţia din 2025, când europenii erau dispuşi să facă concesii pentru a păstra sprijinul american pentru Kiev, „astăzi, Ucraina este mai puţin dependentă de Statele Unite”, a subliniat Max Bergmann, expert la CSIS.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, de asemenea prezent la summit, va participa marţi la o reuniune de lucru cu liderii G7, la care va fi prezent şi Trump. Deocamdată, o întâlnire bilaterală oficială între cei doi lideri nu este programată, dar nu este exclus un scurt schimb de replici, potrivit unui înalt oficial american.

Macron şi Trump, cină la Versailles

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reuşit să-l convingă pe Trump să rămână o zi în plus în Franţa pentru o cină la Versailles, organizată pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a independenţei SUA.

Festivitatea, care va avea loc miercuri, este văzută ca o încercare a Parisului de a-l menţine pe liderul american într-o stare de spirit cât mai favorabilă.

Hotelul Royal din Evian-les-Bains, cu vedere spectaculoasă la Lacul Léman şi o atmosferă relaxantă, găzduieşte pentru a doua oară summitul G7, oferind un cadru izolat şi uşor de securizat.

„Un spaţiu închis”, situat pe „axa lacului Léman”, este ideal pentru a asigura liniştea acestei întâlniri între liderii celor mai industrializate state, a declarat François Dussart, directorul general al complexului Evian Resort, citat de AFP.

Oraşul Evian, cunoscut mai ales pentru apa sa minerală, a fost ales din nou pentru acest eveniment datorită infrastructurii adecvate şi a poziţionării sale avantajoase, aproape de graniţa elveţiană. Aproximativ 20.000 de membri ai forţelor de ordine şi ai armatei din Franţa şi Elveţia vor asigura securitatea zonei, iar protestele vor fi permise doar în Geneva.

Hotelul Royal are o lungă istorie în găzduirea evenimentelor diplomatice, inclusiv celebra conferinţă de la Evian din 1938 şi întâlnirile franco-germane organizate anual în ultimii 30 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește