Interdicţia de circulaţie după ora 22:00, valabilă de astăzi. Ce alte restricții intră în vigoare

Comentează
Arhiva foto

Prelungirea stării de alertă cu 30 de zile intră în vigoare astăzi, 14 martie, iar odată cu aceasta se aplică interdicţia de circulaţie pe timp de noapte și limitarea accesul turiştilor la cazare în staţiunile montane.

Guvernul a decis miercuri, 10 martie, prelungirea stării de alertă cu noi restricții, după propunerile venite de la Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Restricționarea deplasării în afara locuinței în intervalul orar 22.00-5.00 este „cea mai importantă măsură”, după cum a declarat premierul Florin Cîțu.

Totodată, Guvernul a aprobat limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare la munte la cel mult 70% din capacitatea maximă pentru 23 de localități montane din 14 județe, printre care se numără Azuga, Bușteni, Sinaia, Poiana Brașov și Predeal.

Printre cele mai importante obligații și restricții care trebuie respectate pe durata stării de alertă se numără:

  • purtarea măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani
  • interdicții privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise
  • menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private
  • organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori
  • interdicție privind organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive) în spaţii închise cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

Declarația pe propria răspundere, necesară dacă ieșim din casă după ora 22.00

Pentru verificarea motivului deplasării în localitate după ora 22:00, persoanele sunt obligate să prezinte polițiștilor la control legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

Excepțiile de la interdicția de circulație în intervalul 22.00-5.00, pentru care este necesară declarația pe propria răspundere, sunt:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
22:07
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
23:15
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
23:12
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
22:20
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
22:16
Ofensivă-fulger. Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită de la Marea Roșie și au obținut controlul asupra Strâmtorii strategice Bab el-Mandeb
TRENDING
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate