Câştigătorul medaliei de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie de anul acesta, Vlad Băcăuanu, care a absolvit Liceul Internaţional de Informatică Tudor Vianu, a fost admis la prestigioasa Universitate Yale, din Statele Unite. Aici au învăţat toţi preşedinţii americani din perioada 1989-2008, de la George H. W. Bush, Bill Clinton şi George W. Bush, precum şi alţi foşti şefi de la Casa Albă – William Howard Taft, Gerald Ford, dar și fostul vicepreşedinte Dick Cheney şi secretarul de stat Hillary Clinton, soţia lui Bill Clinton.
Alți trei elevi români medaliaţi la ediţia 2012 a Olimpiadei Internaţionale de Chimie vor pleca să înveţe în universităţi americane, întrucât ei cred că, pentru o bună pregătire, este nevoie de „un start cât mai bun”, după cum au mărturisit, miercuri, la o întâlnire non-formală despre concursul desfăşurat, coincidenţă, tot în SUA, la Washington, potrivit Mediafax.
La olimpiada de anul acesta, elevii români au câştigat patru medalii – una de aur, două de argint şi una de bronz, 2012 fiind mai bogat în victorii față de 2011, când Româna a obţinut trei medalii de argint şi o medalie de bronz, potrivit Ministerului Educaţiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.