Doi polițiști din Brașov au localizat și salvat vineri seară un tânăr de 21 de ani din județul Brașov, după ce aceasta a sunat la 112 și a anunțat că intenționează să se sinucidă, potrivit News.
”La data de 13 august 2021, în jurul orei 22,55, un tânăr în vârstă de 21 ani a apelat serviciul apelul unic de urgenţă 112, anunţând faptul că intenţionează să-şi curme viaţa, prin spânzurare”, a transmis IPJ Brașov.
Potrivit sursei citate, dispecerul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a reuşit să identifice imediat locaţia unde se află tânărul care a sunat şi a dirijat la faţa locului un echipaj de poliţie format din doi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Budila şi Teliu.
După aproximativ 6 minute de la primirea apelului, agent de poliţie Anghel Iulian şi agent şef adjunct de poliţie Cristea Lucian l-au găsit pe tânăr într-un copac situat în apropierea unei liziere din localitatea Budila, judeţul Braşov.
Polițiștii l-au găsit pe bărbat în stare de semiconştienţă.
”Poliţiştii au dezlegat sfoara care era legată de creanga copacului, l-au eliberat pe tânărul în cauză şi i-au acordat primul ajutor, solicitând în acelaşi timp intervenţia unui echipaj medical care, ulterior, l-a transportat la spital”, precizează IPJ Braşov.