Regizorul francez care a făcut o piesă de teatru despre viața Nadiei Comăneci: „A evadat din comunism și a bulversat echilibrul politic al lumii”

În 1975, un copil de doar 13 ani începea să strălucească în lumea sportului mondial, câștigând trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene de gimnastică, de la Skien, Norvegia. Un an mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Canada, intra direct în legendă cu prima notă 10 din istoria gimnasticii, dar și cu cele 5 medalii câștigate: trei de aur (la individual compus, bârnă și paralele), una de argint (echipă compus) și una de bronz (sol).

Devenită una dintre cele mai cunoscute sportive ale planetei și unul dintre numele cu care este asociată cel mai des România, Nadia Comăneci a avut o poveste de viață pe măsură. De la performanțele sportive la idol pentru generații întregi de sportivi și sportive, la fuga din România comunistă în Statele Unite, Nadia, care a împlinit recent 61 de ani, a fost personaj pe coperțile ziarelor și revistelor internaționale, dar și personaj de carte.

Recent, Nadia a devenit și subiectul unei piese de teatru, montată în Franța.

Libertatea: Pascal Reverte, v-aș ruga, mai întâi, să ne faceți o prezentare a companiei dumneavoastră de teatru.
Pascal Reverte: Compania mea se numește „Le Tour du Cadran”. Am fondat-o în 2011, împreună cu fratele meu, Vincent, și, după cum sugerează și numele, lucrăm la… problema timpului. Și mai precis, cu amintirile personale.

Cele 10 spectacole pe care le-am pus în scenă până acum sunt prelucrări de romane sau texte originale, pe care le scriem și le jucăm cu diferiți actori-colaboratori. Am făcut turnee în Franța și în străinătate.

În paralel, eu conduc și Teatrul Manekine, din Pont-Sainte-Maxence, departamentul Oise.

Cum l-a „ajutat” pandemia

– Când a fost jucată prima oară piesa Peut-être Nadia?
– Piesa urma să fie jucată în martie 2021, la Scène Nationale de Beauvais, însă acest lucru nu a fost inițial posibil din cauza COVID și a primei perioade de izolare din Franța.

Au fost totuși organizate câteva spectacole, iar prima ieșire în lume a spectacolului a avut loc la Théâtre du Train Bleu, în cadrul Festivalului Avignon, din vara anului trecut.

Vă mărturisesc că am programat un turneu în 2024, precum și o serie de spectacole la Paris.

„Mulțumită” pandemiei, sperăm că acest spectacol, care a fost mai întâi amânat, va fi prezentat în perioada Olimpiadei de la Paris.

– Cine a scris scenariul, care a fost ideea și de ce a fost ales personajul Nadiei?
– Ideea a aparținut jurnalistei și scriitoarei Anne-Sophie Mercier, pe care am cunoscut-o când căuta un regizor care să o însoțească într-un proiect teatral care să evoce figura Nadiei Comăneci.

Mi s-a părut grozavă ideea ei. Ceea ce mi-a plăcut cu adevărat mai puțin a fost fascinația pentru Nadia, un fel de reper pentru ea, nu tandrețea față de marea sportivă.

Evident, cine nu a auzit de Comăneci? Dar eram prea tânăr pentru a-i fi urmărit isprăvile în direct, la Montreal. Știam legenda, liniile principale ale carierei ei.

Dar am lucrat undeva la intersecția poveștilor intime și colective, asupra a ceea ce conțin amintirile noastre.

„I-am citit autobiografia, mi-a servit mai mult prin ceea ce nu a fost spus”

– De ce Peut-être Nadia?
– Pentru că este despre ce a rămas din povestea ei în amintirile noastre, din lecturile noastre despre Comăneci, imaginile cu ea în documentare sau retrospective. Evident că i-am citit autobiografia, dar, până la urmă, cum să vă spun, mi-a servit mai mult prin ceea ce nu a fost spus.

Spectacolul se numește „Poate Nadia” pentru că este, mai degrabă, o ipoteză biografică, o investigație poetică despre o legendă, care descrie un mit contemporan.

Toate faptele relatate în piesă sunt adevărate, ceea ce spun personajele ne aparține și este ficțiune teatrală.

– Cum este românca în spectacolul dumneavoastră?
– O să fiți surprinși, subiectul spectacolului este haosul. Haosul intim al unui trup care, după ce a fost simbolul perfecțiunii, este zdrobit de mitul care a devenit.

Haosul unei istorii în care este greu să distingem ce este propagandă, marketing, poveste. Dar și un haos pe care toată lumea îl trăiește, cel al memoriei noastre când vine vorba de a ne aduna amintirile pentru a compune povestea.

– V-a fascinat mitul marii sportive…
– Da, pentru că eu cred că Nadia se află tocmai la originea tuturor răsturnărilor de la sfârşitul secolului al XX-lea.

Prin evadarea ei din comunism, din 1989, dinainte de căderea dictaturii din România, ea se eliberează, dar bulversează imponderabilitatea și echilibrul politic al lumii.

Nadia nu cade, Zidul Berlinului va cădea! Este mai mult decât sport.

În poveștile antice, când oamenii sfidează zeii, ordinea lumii este bulversată. Este, într-adevăr, o răsturnare această perfecțiune pe care Nadia o oferă în fața miliardelor de telespectatori la Jocurile Olimpice din 1976.

Ne-am „distrat” să ne imaginăm că această perfecțiune a perturbat marșul lumii.

Pascal Reverte, regizor „Peut-être Nadia”:

„Nici Iliada și Odiseea nu sunt doar despre războaiele grecești. Așa este și cu Nadia”

– Detaliați, vă rog.
– Un copil care sfidează legile gravitației cu un asemenea har în sportul pe care-l face nu putea rămâne fără consecințe.

Nu am fi crezut niciodată că blocul estic poate fi eliberat, iar Nadia se află la toate frontierele sportului, politicii, blocurile de est și vest, istorie, comunism și capitalism, succes și eșec, este palpitant când intimul și colectivul se găsesc atât de strâns amestecate.

Acesta este motivul pentru care, dincolo de realizările sale sportive incredibile, ea este prețioasă pentru atâtea generații de pe tot globul. Este incredibil.

Ea a scris o legendă contemporană care depășește cu mult lumea sportului. Nici Iliada și Odiseea ale lui Homer nu sunt doar despre războaiele grecești. Așa este și cu Nadia!

– Care este întrebarea fundamentală din piesă?
– Aș spune: „Cum poți continua să trăiești normal când, la începutul vieții tale, devii simbolul ei?”. Personal, m-am gândit adesea la asta când scriam. Cum trăiești cu asta la 14 ani? Reprezentând perfecțiunea, de fapt, asta îți interzice să crești în memoria colectivă.

Înghețăm în această imagine a micii zâne de la Montreal într-un mod uneori foarte violent. Mai ales când, desigur, devine femeie și este învinovățită!

Nu știu dacă mulți oameni au trecut printr-un astfel de tratament, o astfel de expunere.

– Tulburări de alimentație, o tentativă de suicid, o viață amoroasă spionată sau chiar forțată cu unul dintre fiii dictatorului.
– Nimic nu este ascuns în spectacol! Vă reamintesc că este o ipoteză biografică. Ea le menționează foarte puțin sau chiar le neagă în autobiografia ei.

Acestea sunt zonele gri care trebuie explorate, dar am încercat să facem acest lucru cu mult respect, fără să căutăm senzaționalul.

În rolul Nadiei, o actriță de origine bulgară

– Cine joacă rolul Nadiei?
– Nu am căutat deloc o asemănare cu Nadia de ieri sau de azi. Cum să o reprezinți pe Nadia pe scenă? Este aproape imposibil, din punctul meu de vedere. „Adevărata” Comăneci este la fel, cea din videoclipurile de la Jocurile Olimpice din 1976, cea de acum, inegalabilă.

Actrița care o interpretează, Élizabeth Mazev, 57 de ani (n.r. – Nadia are 61 de ani), oferă emoție și sinceritate, e capabilă să treacă de la o energie copilărească la seriozitate seniorială, ceea ce a fost fundamental. Este o poveste sub formă de vis, în care toate epocile se contopesc, nu suntem la un documentar.

În timp ce scriam, am descoperit originile bulgare ale actriței, care s-a rupt de pământul natal când s-au mutat cu familia în Occident.

Nu știu dacă a folosit acest „ecou intim” pentru a lucra la rol, probabil că da!

– Câți actori joacă și ce roluri?
– Sunt 5 actori pe scenă. Mai mult decât personaje, ele susțin vocile figurilor lumii Nadiei. Părinții Nadiei, fratele ei, antrenorul ei, Ceaușescu. Într-o alternanță de dialoguri, monologuri, ei sunt într-un fel fantomele Nadiei și încearcă să reconstituie, între vise și amintiri, legenda ei.

Am fost foarte norocoși cu criticii care au primit, în mare parte, bine piesa.

Pascal Reverte, regizor „Peut-être Nadia”:

Performanța sportivilor și performanța unui scriitor: „E chestie de timp…”

– Din vorbele dumneavoastră, simt că sunteți pasionat de sport.
– Da, e adevărat. Admir foarte mult sportivii care își dedică tinerețea, talentul și energia lor căutării locului potrivit în lume. Văd multe asemănări cu actoria sau cu scrisul.

Chiar dacă noi, autorii și actorii, avem norocul să avem o viață întreagă la dispoziție să facem o „performanță”.

Eu nu acord sportului toate virtuțile care i se atribuie adesea, dar consider că este microcosmosul care vorbește cel mai precis despre ceea ce noi suntem în calitate colectiv, în bine sau în rău!

Nu am îndrăznit să o invităm pe Nadia Comăneci la spectacolul nostru. Când îl vom pune în scenă la Paris, poate aș avea curajul să o fac.

Pascal Reverte, regizor „Peut-être Nadia”:

• Pe afișul piesei lui Pascal Reverte apare şi o româncă, Alexandra David, care a fost asistent regizor.

Nu e prima piesă de teatru despre Nadia

În 2016, actrița și regizoarea franceză Chloé Dabert a pus în scenă, la Teatrul Centquatre din Paris, piesa „Nadia C.”, inspirată din romanul „La Petite Communiste qui ne souriait jamais” (n.r. – Micuța comunistă care nu a zâmbit niciodată), scris de Lola Lafon și publicat în 2014.

Fotografii: Marie-Clémence David

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro