Intră zăpada în Palatul Parlamentului. Aleșii au avut o surpriză, luni, când au revenit la muncă din circumscripțiile teritoriale. Aceștia au fost nevoiți să tremure în zona sălii de plen, dar și în unele birouri, din cauza ferestrelor vechi care în unele locuri au cedat și au lăsat să intre zăpada viscolită în interior. Parlamentarii s-au îmbrăcat mai gros și au stat cu hainele groase pe ei, la fel și jurnaliștii acreditați pe Parlament. GALERIE FOTO
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a recunoscut, luni, după ședința grupului PSD, că este destul de frig în Parlament.
”În tot Parlamentul e frig. Soluții există. Din cauza ferestrelor. La orice fereastră din această clădire este un curent incredibil și când este frig și vânt foarte puternic acum, aproape este imposibil de stat”, a spus Dragnea, la Parlament.
Despre posibilitatea ca forul legislativ să înlocuiască ferestrele, în perioada următoare, Liviu Dragnea s-a declarat sceptic. ”Eu nu cred că noi avem posibilitatea în buget să dăm drumul la o asemenea investiție. Sincer. Pe de altă parte, e greu de stat, dar asta e”, a spus el.
Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.