Inventatorul, în vârstă de 47 de ani, a fost declarat vinovat de un tribunal din Copenhaga de uciderea jurnalistei Kim Wall, 30 de ani, precum şi pentru faptul că i-a provocat mutilări sexuale, a dezmembrat-o şi i-a decapitat cadavrul, înainte de a-l disipa în mare.

Peter Madsen este al 15-lea condamnat la închisoare pe viaţă din ultimii zece ani în Danemarca, iar cazul a avut un răsunet mediatic fără precedent pentru justriția daneză. În jur de o sută de jurnalişti danezi şi străini se aflau miercuri la Copenhaga pentru a auzi verdictul.

Dosarul a fost unul destul de dificil pentur magistrații danezi, dată fiind lipsa de dovezi materiale incontestabile şi a stării de descompunere avansate a trupului lui Kim Wall care nu a permis să fie determinate cauzele morţii sale. Totuși, judecătorul și cei doi jurați au considerat că dovezile împotriva acuzatului sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia lui.

‘Tribunalul a reţinut că trupul victimei avea semne de traumatism survenit în timp ce aceasta trăia, precum şi răni provocate în timpul decesului sau cu puţin timp după’, a motivat judecătoarea.

Manson a fost condamnat pentru crimă cu premeditare, având în vedere că pe submarinul su se aflau instrumente care de obicei nu aveau ce căuta acolo, printre care un fierăstrău de lemne, o şurubelniţă ascuţită de 50 de cm şi curele de valiză ale căror desene corespundeau urmelor de pe braţele victimei.

De la astarea sa, pe 11 august 2017, Madsen, acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall, și-a schimbat declarația cu mai multe ocazii. El a spus inițial că jurnalista în vârstă de 30 de ani și-a lăsat submarinul fabricat de el, UC3 Nautilus, la Refshaleoen, în Copenhaga, în noaptea dispariției ei. Ulterior a spus că ea a murit după ce o bucată de submarin a căzut pe capul ei.

Producătorii români avertizează: ne îndreptăm spre o criză de antibiotice și alte medicamente cu prețuri sub 25 de lei
Recomandări
Producătorii români avertizează: ne îndreptăm spre o criză de antibiotice și alte medicamente cu prețuri sub 25 de lei

În luna octombrie și-a schimbat declarația din nou, spunând că Wall a fost ucisă de gazele toxice emise de submarin. Declarația a fost făcută după ce trupul lui Wall a fost descoperit mutilat de mâini, picioare și cap în apele Golfului Koge de scafandrii polițiști. Pe corpul ei nu au existat urme de violențe.

În cea mai recentă versiune, în timpul audierilor din fața judecătorilor, de joi, el a spus că femeia în vârstă de 30 de ani a murit din cauza faptului că presiunea aerului a scăzut foarte mult și gazele toxice au pătruns în cabina submarinului.

”Sunt interesat doar de familia lui Kim Wall. Nu am vrut să spun nimănui cum a murit”, a declarat Madsen în fața judecătorilor din Copenhaga, marți.

Kim Wall a fost văzută ultima oară în viață pe 10 august, când a plecat cu Madsen pe submarinul său, pe care la proiectat și la construit. Inventatorul a spus inițial că a lăsat-o pe jurnalistă în siguranță în apropierea orașului Copenhaga, dar apoi a revenit asupra declarației spunând că aceasta a murit accidental și că a “îngropat-o” în mare


Citește și: Ce va mânca Kim Jong-un la sumitul intercorean. Coreea de Sud a anunțat meniul servit de cei doi lideri la dineul oficial


 

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Observatornews.ro
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
HOROSCOP
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
Știrileprotv.ro
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea