INVESTIGAȚIE. Directorii firmelor RCA care i-au păcălit pe asigurați, ținuți de ASF în funcții după ce tot ASF i-a prins. În câteva zile, lista City va ajunge la judecători

 7 comentarii
Arhiva foto

11 persoane vor fi, conform surselor ziarului, înaintate instanței ca responsabile pentru dezastrul financiar de la City Insurance, faliment care a dublat prețul RCA. În fruntea listei este Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase.

  • Statul a achitat până la 1 februarie 2023 o sumă de 654 de milioane de lei (130 de milioane de euro) pentru falimentul City și mai sunt de despăgubit peste jumătate din numărul contractelor.

Pentru că banii încasați de orice firmă de asigurări sunt banii asiguraților, legea oferă Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) o putere specială asupra conducerii acestor companii. Statul nu are niciun mandat să avizeze sau să demită pe directorul unei firme care produce ciocolată sau fabrică mașini.

Dar statul, prin ASF, e obligat să aprobe și poate să revoce conducerea companiilor de asigurări, chiar dacă aceste companii sunt private. De ce? Ca să protejeze banii asiguraților. Și să ia măsuri când există probe că respectiva conducere nu a gestionat prudent fondurile asiguraților, a comis abuzuri profesionale sau chiar asupra legii.

Într-un document intern al ASF, pe care Libertatea l-a publicat recent, specialiștii autorității au evidențiat cum instituția lor nu a supravegheat și controlat, conform legii, firmele cu probleme.

Printre exemplele din nota ASF, pe care le adăugăm astăzi, sunt măsurile neluate împotriva persoanelor din conducerea City Insurance, chiar și când ASF a avut dovezi clare.

Cristian Pascale încalcă deciziile ASF, dar e validat de ASF

„În unele cazuri, au fost propuse spre aprobare în conducerea societății (n.r. - City), de către compartimentele sectoriale (n.r. - ale ASF), persoane sancționate în trecut cu amendă”, scrie în nota internă a autorității de supraveghere, intrată în posesia redacției.

„Spre exemplu, în septembrie 2017, Cristian Pascale fusese aprobat ca membru în consiliul de supraveghere al City Insurance, deși amenda de 30.000 de lei pe care o primise în aprilie 2017 fusese pentru nerespectarea planului de redresare”, se arată în document. Nu e un caz unic.

Contactat de Libertatea, Cristian Pascale spune că nu este vina sa sau a conducerii City pentru falimentul companiei. „Este vina ASF, care nu a aprobat o serie de planuri de finanțare”, a spus Pascale.

În cazul Euroins, ASF a făcut plângere penală, dar i-a lăsat în funcții

La începutul acestui an, ASF a decis să facă a treia plângere penală la adresa actualului lider al pieței RCA, Euroins. Cea mai recentă plângere către Parchetul General, cea din ianuarie 2023, o vizează și pe CEO-ul companiei Euroins: Tanja Blatnik.

„Dar deși Tanjei Blatnik i s-a întocmit o plângere penală, ASF o lasă să conducă în continuare la Euroins, care e lider de piață RCA. Imaginați-vă că sunteți reprezentanții celor care au investit banii într-o companie privată. L-ați prins pe director făcând ceea ce considerați că sunt infracțiuni și l-ați reclamat la Parchet. Îl lăsați în funcție? ASF i-a lăsat în funcții. Și la City, și la Euroins”, a explicat, într-un dialog cu Libertatea, un specialist din ASF.

Cine sunt cei 11 din cazul City

Revenind la cazul City, surse din piața asigurărilor au declarat pentru ziar că lichidatorul judiciar al companiei, Casa de Insolvență Transilvania, va înainta instanței, în câteva zile, lista celor pe care-i consideră responsabili de falimentul declarat de instanță în 2022.

Persoanele vizate sunt:

  1. Dan Odobescu
  2. Epameinondas Papanikolaou
  3. Hans-Willi Schroiff
  4. Max Walter Rossler
  5. Cristian Pascale
  6. Aelita Arampova
  7. Spyridon-Stavros Mavrogalos Fotis
  8. Robert Woodthorpe Browne
  9. Harold Jochen Bodo
  10. Renato Szilagyi
  11. Mircea Barbu-Buzera

Odobescu a fost acuzat de procurori de amestec în falimentul Carpatica, dar a fost găsit nevinovat de judecători

Dan Odobescu. Este proprietarul City Insurance și fost director general al asigurătorului. Este cumnatul fostului premier Adrian Năstase. Odobescu controla City prin intermediul Vivendi International, companie către care City a plătit dobânzi la credite false, acuză lichidatorul.

Odobescu a fost trimis în judecată de DNA și în cazul furtului de la un alt asigurător falimentat: Carpatica. În cazul Carpatica, statul a achitat pentru păgubiți 498 de milioane de lei.

Libertatea a consultat dosarul penal al falimentului Carpatica și l-a regăsit pe Dan Odobescu.

Procurorii au avut înregistrări telefonice care arătau că Odobescu (care nu era încă la City) susținea că are influență la mai multe firme de asigurări de pe piață. În convorbiri, Odobescu trăgea sforile pentru numirea anumitor persoane în funcții cu influență pe piața asigurărilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că probele sunt insuficiente și l-a declarat nevinovat. Apoi, Dan Odobescu a ajuns patron la City, care a devenit lider pe piața RCA și a provocat </strong><a href="https://www.libertatea.ro/stiri/city-insurance-faliment-acuzatii-autoritati-britanice-document-confidential-4413638" target="_blank" rel="noreferrer noopener"><strong>cel mai mare faliment</strong></a><strong> din istoria asigurărilor din România.

Epameinondas Papanikolaou. A fost membru al Consiliului de Supraveghere al City Insurance în 2018.

Hans-Willi Schroiff. A fost președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei în 2017 și 2018.

Max Walter Rossler. A ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere al City Insurance în 2017 și 2018. Acesta este un investitor elvețian ce deține acțiuni la compania de construcții Implemi și la o serie de companii financiare.

Cristian Pascale. În 2016 și 2017 a fost membru în Consiliul de Administrație al City Insurance. Din 2017, compania a trecut la sistem de conducere dualist, cu directorat și consiliu de supraveghere. A făcut parte din Consiliul de Supraveghere al companiei în 2017 și 2018.

Aelita Arampova. În 2018 era membru al Consiliului de Supraveghere al City. Aceasta face parte din conducerea Howden-Matrix, un broker de asigurări din Grecia, conform LinkedIn. În trecut, a fost director al Camerei de Comerț Marea Britanie - Grecia.

Spyridon-Stavros Mavrogalos Fotis. A fost membru al Consiliului de Supraveghere al City în anii 2018 și 2019. Anterior, a fost membru al Consiliului de Administrație al băncii Alpha Bank în Grecia, ca reprezentant al statului grec.

Robert Woodthorpe Browne. Era președinte al Consiliului de Supraveghere al City la momentul retragerii dreptului de administrare din partea ASF, în iunie 2021. A fost numit în noiembrie 2018.

Harold Jochen Bodo. A fost membru al directoratului City Insurance, numit în 2017. A fost revocat în anul 2018, iar în locul lui a fost numit Spyridon-Stavros Mavrogalos Fotis.

Renato Szilagyi. A fost vicepreședinte al directoratului în anul 2017, iar în 2019 a ajuns președinte al acestuia.

Mircea Barbu-Buzera. A fost director de vânzări în cadrul City până la preluarea funcției de vicepreședinte al directoratului companiei, în 2019.

Libertatea a încercat să obțină poziția mai multor persoane de pe această listă, dar nu au putut fi contactate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    seaman651 07.03.2023, 12:46

    Statul nu-si face datoria, ca urmare companiile de asigurari dau faliment, iar statul plateste din banii contribuabililor asigurarile pe care tot statul ii obliga pe contribuabili sa le plateasca, deci statul comite o frauda, ii pune pe contribuabili sa plateasca de doua ori asigurarile si nu le da nimic in schimb.

  • Avatar comentarii

    catalintolontan 07.03.2023, 14:25

    Da, exact. Oamenii platesc un RCA impus imperativ de catre stat. Banii se fura si asiguratii mai platesc o data.

  • Avatar comentarii

    IulianH6 07.03.2023, 19:30

    Ce fel de stat e ăsta ! Obligă milioane de români să plătească asigurări, dar nu-l interesează ce se întâmplă cu banii lor, sume colosale de sute milioane de euro adunate anual. Probabil e un stat Perfid - Complice cu Escrocii, Hoții.

  • Avatar comentarii

    IulianH6 07.03.2023, 19:40

    În ritmul acestor măriri anuale ale asigurărilor, în 15 ani îți iei mașină Nouă, din banii plătiti pe Asigurare ! Halal stat.

  • Avatar comentarii

    alexsandu6 07.03.2023, 20:31

    Intr-o tara in care hotii sunt cei mai protejati ce vreti ?

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!