Mi se pare inacceptabil să existe această reticenţă. Inclusiv în ordin, cred că şi în forma finală, am prevăzut un stimulent să încerce să atingă o ţintă cât mai mare de vaccinare în rândul personalului medical.
Ioana Mihăilă:
Apoi, ministrul sănătății a detaliat: „Un stimulent însemnând că partea asta de relaxare, de redeschidere de noi secţii în spital să se facă cu condiţia ca personalul medical să fie vaccinat într-o proporţie de 70% sau să existe acest balans între personalul nevaccinat care va purta echipament de protecţie”.
Conform celor mai recente date comunicate de CNCAV, până pe 12 aprilie, din totalul personalului medico-social, s-au vaccinat 291.812 persoane cu doza I şi 261.435 cu doza II.
Pe 8 mai, ministrul sănătății a declarat că nu este cazul ca vaccinarea să devină obligatorie pentru categorii profesionale precum cadrele din sistemul sanitar sau cele din învăţământ.
„Nu aş discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de aşa ceva şi să obţinem un procent mare al personalului vaccinat, aşa încât obligativitatea să nu fie necesară”, afirma Mihăilă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro