”Modernizarea României depinde de menținerea stabilității economice, care să permită promovarea unei societăți bazate pe cunoaștere, capabilă să exploateze inteligent și sustenabil provocările tehnologice ale viitorului. Economia bazată pe tehnologie și industrii creative este viitorul lumii dezvoltate, din care și noi, românii, dorim să facem parte. De aceea, am tot repetat că avem nevoie de o Românie educată, o Românie în care numărul copiilor care fac performanță crește, în timp ce dezvoltarea sistemului de învățământ se bazează pe strategii bine gândite”, a spus președintele în cadrul evenimentului.

Șeful statului a menționat că ceea ce a descris este dorința sa, iar ”ceea ce avem este un sistem învechit, cu o mulțime de idei incoerente care ajung, culmea, de multe ori, să devină inițiative legislative sau ordonanțe”.

Potrivit lui Klaus Iohannis, inovația în domeniul construcțiilor este una deosebit de importantă pentru România.

”Din nefericire, fondul de locuințe pe care îl avem în acest moment are un standard foarte scăzut, raportat la normele europene. Avem de departe cele mai mici locuințe din Uniunea Europeană, iar cele mai multe nu sunt eficiente deloc din punct de vedere energetic. Tehnologia ne oferă oportunitatea de a găsi soluții care să asigure confort și, în același timp, să reducă semnificativ consumul de energie”, a mai spus președintele României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.