Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ca urmare a epuizării tuturor căilor procedurale, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în forma adoptată de Parlament, această lege prevede că interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013, în temeiul art. 25, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007- 2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept.

Administraţia Prezidenţială precizează că şeful statului, considerând, pe de o parte, că interesul public general nu justifică o asemenea reglementare, iar pe de altă parte sunt afectate standardele de integritate în exercitarea funcţiilor publice, aspect ce este de natură să pună în discuţie inclusiv respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, a cerut reexaminarea legii în martie, însă Parlamentul a respins această solicitare, iar ulterior a sesizat CCR, care la fel a respins sesizarea.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD câștigă, șapte partide în viitorul Parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD câștigă, șapte partide în viitorul Parlament

„Ca urmare a epuizării tuturor căilor procedurale permise de Constituţie, preşedintele României este obligat, în temeiul art. 77 alin. (3) din Legea Fundamentală, să promulge legea în forma adoptată de Parlament, aceasta urmând să intre în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I”, arată Administraţia Prezidenţială.

Parlamentarii incompatibili în perioada 2007 – 2013 scapă de sancțiuni. După ce Camera Deputaților a respins cererea de reexaminare a lui președintelui Klaus Iohannis, pe legea iniţiată de social-democratul Florin Iordache, după ce proiectul fusese declarat constituţional de judecătorii CCR, și Senatul a votat proiectul prin care se respinge cererea de reexaminare a șefului statului.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Rezultate finale oficiale vot diasporă, alegeri parlamentare 2024 LIVE UPDATE. Surpriză! Cum au votat românii din străinătate
FANATIK.RO
Rezultate finale oficiale vot diasporă, alegeri parlamentare 2024 LIVE UPDATE. Surpriză! Cum au votat românii din străinătate
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI