Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală

Comentează
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă

Doi indivizi pot avea aceeași dată a nașterii, dar din punct de vedere celular, unul dintre ei poate avea vasele de sânge ale unei persoane de 35 de ani, în timp ce celălalt poate prezenta uzura metabolică specifică unei om de 60 de ani. Această discrepanță demonstrează de ce vârsta cronologică, numărul anilor scurși de la naștere, este un indicator incomplet pentru starea reală de sănătate.

Cum măsurăm degradarea celulară

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) subliniază că modificările biologice asociate îmbătrânirii nu sunt liniare, nu sunt uniforme și sunt doar slab corelate cu numărul de ani trăiți. Trecerea de la medicina reactivă (care tratează boala doar după apariția simptomelor) la medicina preventivă de longevitate depinde direct de identificarea și monitorizarea vârstei biologice, ritmul în care sistemele noastre celulare și de organe își pierd reziliența funcțională.

Asta ne duce și la una dintre cele mai importante întrebări ale cercetărilor recente despre îmbătrânire: „poate fi măsurată vârsta biologică a unei persoane?”. Însă, răspunsul este mai complex decât pare la prima vedere.

Există mai mulți markeri biologici ai îmbătrânirii care ne dau indicii despre „vârsta biologică” a corpului, însă niciun test nu poate spune cu precizie, în acest moment, ce vârstă are organismul nostru.

Sunt mai multe metode de măsurare a vârstei biologice, de la ceasuri moleculare care evaluează metilarea ADN-ului, la analiza proteomică, metabolomică și transcriptomică a mii de molecule din organism, panouri de biomarkeri accesibili (inflamație, glicemie, profil lipidic) și evaluarea telomerilor și a performanțelor funcționale (forță musculară, capacitate pulmonară).

Ce sunt biomarkerii îmbătrânirii

Biomarkerii sunt caracteristici biologice ce pot fi măsurate și care oferă informații despre procesele din organism.

În cercetările legate de îmbătrânire și longevitate sunt analizate diferite categorii fiziologice, analize de sânge, precum și modificări ale ADN-ului, proteinelor și metabolismului.

Acestea pot fi combinate și analizate de motoare cu inteligență artificială pentru a construi „ceasuri ale îmbătrânirii”, conform Nature.

Ce pot analiza testele de vârstă biologică

Pentru a măsura un proces atât de complex, Aging Biomarker Consortium (Nature Medicine) a propus o clasificare sistemică a markerilor pe mai multe niveluri de organizare biologică:

1. Nivelul Epigenetic - „Ceasurile Moleculare”

O analiză din Nature Reviews Genetics explică care sunt modificările de metilare a ADN-ului, comutatoarele chimice care controlează activarea sau reducerea la tăcere a genelor, ce funcționează ca un ceas molecular extrem de fin.

Algoritmi epigenetici precum Horvath Clock, PhenoAge sau GrimAge pot evalua degradarea „software-ului” celular și pot prezice riscul de mortalitate din toate cauzele mai bine decât orice parametru clasic.

Tiparele care se modifică pot fi folosite pentru construirea unui model care estimează vârsta biologică. Altele pot urmări, în schimb, ritmul îmbătrânirii.

2. Nivelul Omics: Amprenta Moleculară

Tehnologiile omice extinse permit cartografierea simultană a mii de molecule din organism:

  • Proteomica: Măsoară concentrația și structura proteinelor circulante;
  • Metabolomica: Identifică metaboliții intermediari din sânge, oferind o imagine exactă a funcției mitocondriale și a acumulării de deșeuri metabolice;
  • Transcriptomica: Analizează profilul de expresie al moleculelor de ARN.

3. Analizele de sânge

Deși secvențierea omică este complexă, un studiu publicat în Communications Biology arată că un panou bine structurat de biomarkeri sanguini uzuali poate estima vârsta biologică și riscul de mortalitate cu o precizie remarcabilă.

Parametri precum proteina C reactivă ultrasensibilă (hs-CRP pentru inflamație), hemoglobina glicozilată (HbA1c pentru glicație), albumina, creatinina și profilul lipidic avansat oferă o evaluare clinică rapidă și accesibilă.

4. Nivelul Celular și Fiziologic

Telomerii: lungimea capetelor protective ale cromozomilor indică numărul de diviziuni celulare rămase. Cu toate acestea, scurtarea telomerică este un indicator parțial și nu poate fi utilizată ca măsură unică a vârstei biologice.

Performanța funcțională: măsurători clinice directe precum forța de strângere a mâinii (grip strength), capacitatea pulmonară (FEV1), consumul maxim de oxigen (VO2max) și echilibrul neuromuscular (cum ar fi Unipedal Stance Test) reflectă integritatea sistemelor cardiovascular, respirator și nervos.

Matematica Longevității: cum se calculează vârsta biologică

O analiză din npj Aging subliniază că nu există o singură moleculă sau o singură analiză care să poată defini de una singură „vârsta reală”. În schimb, diagnosticul se bazează pe algoritmi matematici complecși și modele de machine learning:

  1. Metoda Klemera-Doubal (KDM) și Regresia Liniară: Integrează zeci de parametri biologici și îi compară cu distribuția statistică dintr-o populație de referință.
  2. Rețele Neuronale pe Baze de Date Masive: Algoritmi antrenați pe resurse precum UK Biobank identifică tipare non-liniare între biomarkerii din sânge, structura tisulară și istoricul clinic.

De exemplu, un rezultat de „42 de ani biologici” la o vârstă cronologică de 50 de ani nu reprezintă o valoare fizică absolută, ci o estimare statistică a riscului. Mai exact, asta poate însemna că profilul tău metabolic, cardiovascular și inflamator seamănă cu cel al unui individ mediu sănătos în vârstă de 42 de ani, indicând un ritm mai lent de degradare.

Un „ceas biologic” este un model construit dintr-un număr mare de măsurători și poate fi util pentru a surprinde diferența dintre vârsta biologică și cea din buletin, însă, nu există un „standard de aur”.

Ce NU îți poate spune încă un test

Deși progresele sunt remarcabile, utilizarea clinică a biomarkerilor se lovește de câteva provocări esențiale, detaliate într-un raport de referință din Nature Medicine:

  • Lipsa unui standard de aur (gold standard): nu există încă un consens internațional privind algoritmul suprem. Un ceas epigenetic poate estima o vârstă biologică de 38 de ani, în timp ce un panou metabolic de sânge poate indica 44 de ani pentru același pacient.
  • Zgomotul biologic temporar: biomarkerii circulanți din sânge pot suferi fluctuații acute. O infecție virală recentă, un antrenament fizic extrem sau o perioadă de privare de somn pot crește temporar markerii inflamatori (hs-CRP), sugerând o îmbătrânire accelerată falsă.
  • Marea provocare a validării clinice: cercetătorii avertizează că a măsura un biomarker nu este totuna cu a dovedi că o intervenție terapeutică sau de stil de viață care scade acel marker va prelungi direct durata de viață sănătoasă (healthspan).
Vârsta cronologică versus vârsta biologică

„Nu există un consens cu privire la modul în care biomarkerii îmbătrânirii ar trebui validați înainte de transpunerea lor în clinică.”, notează cercetătorii.

Concret, testele bazate pe ceasuri epigenetice, paneluri de proteine ​​din sânge sau alte metrici dau adesea rezultate contradictorii, deoarece fiecare măsoară un aspect diferit al îmbătrânirii.

„În acest moment, e un pic ca în Vestul Sălbatic”, a spus Tony Wyss-Coray , doctor în neurologie, care și-a petrecut cariera studiind îmbătrânirea creierului, conform Standford Report.

Cum poți încetini ritmul de îmbătrânire

Dincolo de cifrele fixe, aspectul cel mai valoros rămâne monitorizarea continuă a ritmului de îmbătrânire.

Ajustările benefice introduse în stilul de viață influențează direct și vizibil biomarkerii celulari. Spre exemplu, atenuarea inflamației cronice, echilibrarea glicemiei, mișcarea adaptată vârstei și un somn calitativ sprijină menținerea stării de sănătate pe un interval extins.

Vârsta biologică nu este un verdict bătut în cuie, ci mai degrabă un punct de pornire, pe care îl poți influența zilnic.

Prezent la Congresul Internațional de Longevitate de la București, de la sfârșitul lunii septembrie, dr. Ravi Kumar Chaudhary a adus în prim-plan potențialul reprogramării epigenetice și celulare de a încetini îmbătrânirea biologică și de a reface anumite funcții ale celulelor. Specialistul a punctat, însă, că aplicarea acestor concepte din cercetare în medicina clinică este condiționată de confirmarea siguranței pe termen lung și de includerea biomarkerilor epigenetici în evaluarea funcțională.

„Vârsta cronologică este calendarul. Vârsta biologică este starea”, a subliniat dr. Ravi Kumar Chaudhary. Astfel, doi indivizi de 50 de ani pot înregistra decalaje de ani sau chiar de decenii din punct de vedere biologic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pompieri în echipament de protecție acționând cu spumă de stingere la locul accidentului în care cabina unui camion a fost distrusă în urma impactului cu structura unei benzinării.
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
MONDEN
Șorturile de aur - MasterChef Romania 2026
11:40
„MasterChef” 7 octombrie 2026. Începe bătălia pentru cel mai râvnit avantaj. „Este o premieră”
Asia Express editia 19
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
11:57
Schimbări majore la vârful celei mai mari rețele de restaurante din România. Carmen Polcovnicu este noul CEO al City Grill Group
11:54
Suma câștigată de Mihai Trăistariu în 2026 din garsonierele închiriate la mare: „Toamna bag niște bani înapoi”
11:50
Se deschid circulației noul Pod peste Tisa și punctul de frontieră spre Ucraina, dintre Sighetu Marmației II și Bila Țerkva
11:45
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
Karl Bushby este bărbatul care a făcut ocolul Pământului pe jos
11:32
Un bărbat care a făcut ocolul Pământului pe jos a ajuns acasă după 28 de ani, din care 14 i-a petrecut blocat
Mai multe pulovere pe umerașe
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român