Conducerea filialei PNL Satu Mare a decis ruperea alianței cu UDMR într-o ședință a Biroului Politic Județean, a anunțat președintele filialei, Adrian Cozma, marți, 16 august, într-o conferință de presă. Liberalii sătmăreni au invocat „politica hegemonică a UDMR și lipsa unui parteneriat onest”, dar și „dubla comandă” – din țară și de la Budapesta.

În replică, purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că decizia a fost luată individual, fără acceptul partidului, și că Adrian Cozma va fi chemat să dea explicații.

„Aceasta este o decizie individuală a PNL Satu Mare, nu a fost luată această decizie cu consultarea vreunei structuri centrale de conducere a partidului şi, de regulă, nu ne amestecăm în politicile de alianţă la nivel local sau judeţean”, a spus Ionuţ Stroe, potrivit news.ro.

„Domnul Cozma va fi solicitat de conducerea centrală a PNL să lămurească şi să explice această situație şi declaraţiile ulterioare. Vă putem asigura că funcţionarea coaliţiei nu va fi afectată de acest caz”, a mai susținut el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.