Mărturia profesoarei din Rusia, arestată după ce a fost denunțată de elevii săi că a criticat războiul: "Nu-i învinovățesc"

Comentează

Profesoara din Rusia, care a fost arestată după ce elevii săi au înregistrat-o în timp ce critica războiul declanșat în Ucraina, iar apoi au denunțat-o serviciului intern de informații, se declară „șocată" de faptul că este urmărită penal și riscă închisoarea doar pentru că a îndrăznit să emită „un punct de vedere care nu este cel oficial", relatează The Guardian.

Când Irina Gen, profesoară de limba engleză și germană în vârstă de 55 de ani din orașul rus Penza, a ținut un discurs împotriva războiului în sala de clasă, acesta nu știa că este înregistrată de propriii săi elevi.

„Am vrut doar să lărgesc viziunea elevilor mei asupra lumii. Am sperat să fac o breșă în propaganda cu care este hrănită această țară. Dar uite unde am ajuns", a declarat Irina Gen, care riscă o pedeapsă cu închisoarea pe termen lung, pentru „discreditarea" armatei ruse după ce mesajul ei a devenit viral.

Pe 18 martie, elevii lui Gen, în vârstă de 13 și 14 ani, au întrebat-o de ce li s-a interzis sportivilor ruși să participe la competițiile internaționale - o decizie a Occidentului despre care profesoara a spus că a încercat să o pună în context.

„Până când Rusia nu va începe să se comporte într-un mod civilizat, excluderea sportivilor ruși de la competiții va continua pentru totdeauna. Cred că este corect", a spus ea în înregistrarea audio, care a fost publicată pentru prima dată pe conturile aplicației de mesagerie Telegram ce au legătură cu Kremlinul.

„Rusia a vrut să ajungă la Kiev și să răstoarne guvernul! Ucraina este, de fapt, un stat suveran, există un guvern suveran. Trăim într-un regim totalitar. Orice disidență este considerată o crimă", a mai afirmat profesoara, potrivit acestei înregistrări.

Gen și-a exprimat, de asemenea, dezaprobarea față de modul în care presa rusă de stat a prezentat bombardarea unei maternități din orașul asediat Mariupol, ca fiind o provocare de tip ucrainean.

La cinci zile după comentariile sale împotriva războiului pe care le-a făcut în fața elevilor, a primit un telefon de la filiala locală a FSB (Serviciul Federal de Securitate - serviciul secret al Rusiei, succesor al fostului KGB), spunându-i-se să se prezinte la sediul instituției, unde a fost informată că agențiile de securitate au primit înregistrarea cu discursul pe care l-a ținut în clasă.

"Am fost șocată. Habar nu aveam că sunt înregistrată", și-a amintit Gen. "Le-am spus procurorilor că nu am mințit. Că nu făceam decât să citez surse occidentale respectate, precum AP (Associated Press, n.r.) și BBC, surse care cred că sunt profesioniste și obiective în relatările lor", a precizat profesoara. "Dar, bineînțeles, acesta nu a fost un argument pe care să-l accepte", a adăugat cadrul didactic.

La sfârșitul lunii martie, procurorii ruși au anunțat că au deschis un dosar penal împotriva lui Gen în temeiul unei legi recent introduse care incriminează răspândirea așa-numitelor știri false despre armata rusă.

Procurorii au contestat în special declarațiile făcute de Gen despre maternitatea din Mariupol. De atunci, i s-a interzis să părăsească țara, iar avocatul acesteia a declarat că profesoara riscă până la 10 ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată.

Autoritățile ruse au lansat o campanie fără precedent de reprimare a opiniilor antirăzboi, iar cazul Irinei Gen este unul din cele cel puțin patru cazuri cunoscute în care profesorii care au criticat războiul au fost concediați sau urmăriți penal, după ce elevii s-au plâns părinților și autorităților despre ei.

"Sunt pur și simplu urmărită penal pentru un punct de vedere care nu este cel oficial. Familia mea a trecut deja o dată printr-o campanie de denunțare în Uniunea Sovietică", a declarat Gen, referindu-se la "Marea Epurare" din perioada dictatorului comunist Iosif Stalin, în cadrul căreia sute de mii de cetățeni obișnuiți și-au denunțat vecinii, prietenii și rudele ca fiind "dușmani ai statului".

Deși a fost „supărată" când a aflat că a fost înregistrată de elevii pe care îi cunoștea bine, nu le-a purtat pică. „Nu-mi învinovățesc elevii; ei doar urmează ceea ce părinții lor gândesc și le spun să facă", a declarat Gen, care între timp și-a părăsit postul de profesor.

Aceasta crede că unul dintre părinții elevilor ei și-a încurajat copilul să o înregistreze după ce Gen a făcut anterior „mici" remarci împotriva războiului în timpul unui curs. „Această situație este teribilă. A fost foarte greu pentru mine. Dar este, de asemenea, o nebunie să văd cum toată lumea din jurul meu, marea majoritate a oamenilor pe care îi cunosc, oameni pe care îi consideram prieteni, susțin Rusia în acest conflict", a mărturisit femeia.

O nouă stalinizare a societății ruse în regimul Putin

La șase săptămâni de la invazia lui Vladimir Putin în Ucraina, sondajele arată că Kremlinul, cu ajutorul unei propagande de stat necruțătoare, a reușit să mobilizeze sprijinul popular pentru acțiunile sale militare.

Moscova a semnalat de la bun început că nu va tolera vocile disidente în sectorul său educațional. Ministrul educației, Serghei Kravtsov, a descris școlile ca fiind vitale pentru lupta Rusiei de a „câștiga războiul informațional și psihologic" împotriva Occidentului.

Începând cu 1 martie, școlile au introdus noi lecții în care profesorii au fost instruiți să le explice elevilor de ce Rusia a fost forțată să înceapă războiul împotriva „regimului fascist din Ucraina". Sute de postări au apărut, de asemenea, pe rețelele de socializare rusești, cu elevi care pozează pentru a forma litera Z, marcajul militar care a devenit principalul simbol al sprijinului public pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Grădinițele locale au postat chiar și imagini cu copii mici întinși pe un covor de joacă în forma literei Z și cu preșcolari care pictează simbolul militar al țării lor în culorile tricolorului rus.

Profesorul Andrei Kolesnikov, șeful Programului de politică internă și instituții politice rusești din cadrul Centrului Carnegie din Moscova, declară că experiența lui Gen și a altor profesori indică o îngrijorătoare "stalinizare" a societății rusești.

"Se simte ca și cum am fi într-o mașină a timpului. Se creează un climat în care denunțurile sunt încurajate de autorități. Am văzut cum s-au dezvoltat aceleași procese în timpul lui Stalin, care au avut consecințe devastatoare", a explicat acesta.

Kolesnikov a precizat că a fost abordat de „mulți profesori universitari" care au spus că le este frică să menționeze „subiectul ucrainean". „Ei spun că studenții încearcă să îi provoace să vorbească despre conflict doar pentru a-i denunța", menționează profesorul.

Profesorul a declarat că, dacă atmosfera actuală din țară va persista, Rusia „va avea în curând o nouă generație de Pavlik Morozov", referindu-se la băiatul sovietic care și-a denunțat tatăl în fața autorităților și a devenit o icoană a propagandei, statuile cu acesta fiind ridicate în toată Rusia.

De asemenea, e spune că efectele freneziei războiului se vor resimți mult dincolo de sălile de clasă din țară.

Recent, au apărut mai multe relatări despre trecători care denunță proprietarii de mici afaceri care afișează mesaje împotriva războiului în vitrinele lor.

„Asistăm la semnele înspăimântătoare ale unui regim autoritar care se transformă într-unul totalitar, în care o societate mobilizată îi întoarce, în mod activ, pe unii împotriva celorlalți", a explicat Kolesnikov.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Un avion de vânătoare F/A-18 Hornet aflat în zbor la altitudine joasă, cu trenul de aterizare coborât
07:25
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o țintă aeriană a fost detectată la nord de Plauru, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
INNA
08:30
Cum a apărut INNA la botez. Artista a fost nașa unui băiețel și a purtat la biserică o ținută ieșită din tipare
Insula Iubirii
08:10
Noapte incendiară la Insula Iubirii: Bianca a cedat tentației cu Narcis, după ce s-au retras împreună pe plajă și în baie
POLITIC
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
16 oct.
Cum a răspuns Luca Niculescu la întrebarea despre Marian Neacșu, propus de PSD la Ministerul de Interne, deși a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Guvernul Bolojan este interimar de 5 luni, după ce a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Foto: Guvernul României
16 oct.
Ilie Bolojan a anunțat de ce face ședință PNL sâmbătă, cu trei zile înaintea votului din Parlament pentru Guvernul Luca Niculescu
Ultimele știri
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
09:55
Mâncarea s-a „gătit” la 50 de grade în congelatoarele supermarketurilor. Cum au provocat hackerii o catastrofală risipă alimentară în Franța
09:55
Benzina, motorina și gazele s-ar putea scumpi din 2028, din cauza unei noi taxe UE. Ce prevede sistemul ETS2, pentru care România a cerut amânarea
09:54
Andreea Esca, apariție senzațională la Bucharest Fashion Week: „Lucruri bizare pentru mine, dar încercate”
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
08:44
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
fațada hotelului The Plaza, New York, SUA
08:36
Hotelul Plaza din „Singur acasă 2” se închide patru ani pentru renovări masive
Ellen Carter și Connor Gill
06:30
Cum să călătorești prin lume fără să cheltuiești bani pe cazare, dar să ai condiții de lux: „Am ajuns în 18 țări”
O femeie care culege prune din copac
06:00
Cele 3 alimente gustoase care nu te îngrașă niciodată, recomandate de un antrenor de fitness
O femeie și un bărbat merg rapid prin parc într-o zi de toamnă
05:45
Alergare sau mers pe jos, ce este mai bun pentru sănătate
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
 Sorin Gabriel Ionescu în costum albastru închis și cămașă albă, în timp ce vorbește la microfon
16 oct.
Nota obținută de Sorin Ionescu la prima probă a concursului pentru directori. Este propus ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în Guvernul Niculescu
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu au rupt coaliția PSD-PNL în aprilie 2026, după 5 ani. Foto: Profimedia
16 oct.
Ilie Bolojan a răbufnit la adresa PSD: „Trebuie să se întrebe unii când au fost băuți. Când nu au votat legea salarizării sau acum, după ce am pierdut 770 de milioane de euro?”
Un doctor îmbrăcat în halat alb, purtând un stetoscop în jurul gâtului, care ține o seringă cu ac și un flacon mic de sticlă
16 oct.
Criză temporară de vaccin antigripal în farmacii. Când vin cele 600.000 de doze din noua tranșă
Harta interactivă a clădirilor patrimoniu din Pitești. Sursa foto: Denis Grigorescu
16 oct.
Primul oraș din România cu o hartă interactivă a clădirilor de patrimoniu în pericol de degradare. Cum pot fi depuse propuneri
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!