Îți dorești o vacanță? Află că se poate!

Comentează

Suntem adesea acaparați de job, de treburile casnice, amânăm o plecare din motivul că nu avem suficienți bani, că nu putem lipsi de la serviciu, că există alte priorități precum achiziția de mobilă nouă și lista poate continua. Este bine să ținem cu tot dinadinsul să îndeplinim dorințele și plăcerile noastre. Astfel, primul lucru pentru a pleca în concediul mult așteptat și visat este să îți dorești suficient de tare. Apoi, câteva sfaturi îți vor fi de ajutor. Așadar, ce-ar fi să îți planifici o plecare, dar nu la părinți în provincie, ci într-o altă țară?

Bugetul de care ai nevoie 

Ți s-a întâmplat vreodată să spui că ai suficienți bani? De regulă acest lucru nu se întamplă, chiar dacă ai primit vreun bonus la serviciu. Vrei să pleci în vacanță și îți dorești să îți completezi bugetul pentru a petrece un timp de calitate într-o alta țară? Ce-i de făcut?

Prin urmare, fie că ai găsit bilete foarte bune de avion sau o ofertă excelentă de cazare, cu un credit rapid le achiziționezi. Primești până la 2000 de lei, bani care intră într-un timp record, direct în contul tău bancar. Pentru că ne aflam în era vitezei și a tehnologiei, totul se va derula online, așadar cât se poate de simplu pentru tine, fără măcar să fie nevoie să faci vreun drum în agenție.

Pachetul complet - transport, cazare 

Este ușor să apelezi la un tur-operator pentru a îți facilita plecarea. Ce destinație ai în minte? Ce spui de un last minute Turcia sau poate te atrag ofertele pentru Grecia? Indiferent de ce ți-ai pus în gând, o firmă specializată care de-alungul anilor s-a ocupat de vacanțe de vis ale turiștilor, are experiența și prețurile sunt negociate, astfel încât să beneficiezi de o călătorie fără griji la prețuri pe care ți le permiți. Intră să vezi ce oferte îți plac, adresează întrebări pentru a cunoaște detaliile complete și pregatește-ți bagajul.

Surprinde locurile în care mergi

O vacanță altfel poate însemna o destinație mai puțin la îndemână precum Egiptul. Dacă alegi să mergi într-un loc în care nu ai mai fost, este esențial să nu uiți din bagaj aparatul foto. O să vrei cu siguranță să surprinzi locurile speciale pe care le vizitezi. Pentru că azi tehnologia îți permite, optează să faci poze cu un aparat foto profesionist al unui telefon, ca de exemplu Huawei P9 Lite (cameră performantă de 12 megapixeli). Este ușor și la îndemână să faci poze cu propriul smartphone, fără a mai avea grija unui aparat foto, lucru cu atât mai mult de luat în considerare dacă nu ești un fotograf profesionist căruia să îi placă să seteze lumini și să schimbe obiective.

Vacanța ta poate fi aproape. Ia-ți concediul pe care îl meriți!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
13:52
Mega Image și Profi atacate cibernetic: magazinele rămân deschise, ce se întâmplă cu cumpărăturile
S-a deschis pasajul DN3 de pe A0
13:27
S-a deschis pasajul DN3 peste A0, ultima piedică majoră în calea loturilor 3 și 4 de pe autostradă
MONDEN
Loredana Groza pe plajă la mare | sursa foto: Facebook
13:29
Ce a pățit Loredana Groza într-o discotecă de la mare: „Reacția a fost șoc”
Andreea Ibacka
12:22
Imagini rare cu Andreea Ibacka și mama ei. Vedeta a sărbătorit-o pe cea care i-a dat viață. „La mulți ani!”
POLITIC
Luca Niculescu, îmbrăcat într-un sacou negru, o cămașă albă și o cravată neagră cu buline albe, ținând mâinile apropiate de corp și în fața trunchiului, cu o foaie de hârtie în mână
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
Luca Niculescu este surprins zâmbind în timp ce vorbește la un microfon și gesticulează ușor cu mâna stângă.
09:26
Luca Niculescu vrea ca până joi să aibă lista de miniștri și programul de guvernare: „Nu promit miracole”
Ultimele știri
14:09
Trei șoferi români au rămas în weekend fără mașinile de peste 81.000 de euro. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
14:08
Detaliul neștiut din viața lui Valentin Sanfira: „Eram cel care arunca mulți bani”
14:07
Mesajul Cristinei Cioran după ce Valerie a împins-o pe Mirela Vaida la „Asia Express”. „Această pișcoată...”
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11:00
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Arilje, Serbia
12:23
A găsit un cufăr vechi în pod, iar când a văzut ce era înăuntru, a rămas fără cuvinte și a vândut casa în mai puțin de 10 zile
ruby mcnally, salt parașuta 100 de ani
12:18
O femeie de 100 de ani iubește să facă sărituri din avion: „Plutești pur și simplu”
Târg de Crăciun Craiova
12:01
Târgul de Crăciun din Craiova, desemnat cel mai bun târg de Crăciun din Europa: „Turiștii găsesc tot ce le place”
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Femeie ascunsa intr-un camion
13:06
Cum a fugit o româncă de 28 de ani din România lui Ceaușescu ascunsă în camionul logodnicului
Un TIR care circulă pe șosea
12:53
Aplicația TollRo continuă să facă probleme: segmente de drum lipsă și timpi uriași de așteptare. Ce vor transportatorii
Femeie cu o umbrelă întoarsă de vânt. Persoană nefericită care suferă din cauza vremii furtunoase
12:30
Vremea se răcește brusc în București: de la 29 la 15 grade. ANM a emis Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și vânt
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
10:37
Judecătorii au amânat pentru marți decizia privind cererea lui Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru