Aceștia i-au transmis femeii că vor pune pe cineva din pușcărie să-i scoată ochii concubinului ei cu șurubelnița sau chiar să-l omoare, a anunțat botosaninews.ro.

Cezar Ioan Dumitru și Tiberiu Cătălin Mercheș au fost reținuți marți de polițiștii din Suceava și vor fi judecați pentru aceste amenințări repetate.

Pe 25 august 2018 și 18 octombrie 2018, Cezar Ioan Dumitru s-a întâlnit cu concubina deținutului și a căutat s-o amenințe ca să-l determine pe concubinul ei să-și schimbe declarația oferită într-un dosar de furt. 

Au abordat-o în interorul tribunalului!

El i-a transmis femeii că „va determina persoane din mediul penitenciar, în special Botoșani, să îl agreseze pe concubinul ei, care era arestat preventiv, să îi bage o șurubelniță în ochi și să îi scoată ochii, precum și că acesta va avea de suferit și chiar va plăti cu viața dacă menține declarațiile conform cătora primul inculpat a fost implicat în săvârșirea acelei fapte”, susțin procurorii.

Cătălin Tiberiu Mercheș a abordat-o pe femeie chiar în interiorul Palatului de Justiție din Suceava și i-a transmis să-i ceară iubitului ei „să își schimbe declarațiile date în cealaltă cauză penală cu privire la fapta de furt descrisă mai sus, în sensul neinplicării celui de-al doilea inculpat în săvârșirea faptei, pentru ca acesta să nu mai fie tras la răspundere penală”.


COPIII SISTEMULUI. În urma dezvăluirilor din Libertatea, autorităţile susțin că schimbă legea astfel încât orfanii care studiază după 18 ani să nu mai fie trecuți din familii în cămine!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.