Tribunalul Mehedinţi a decis, joi seară, ca Georgică Cornu, iubitul prezentatoarei Marina Almăşan, să fie plasat în arest la domiciliu, iar fostul asociat al omului de afaceri, Lucian Caraiman, şi un şofer al grupului de firme Confort, deţinut de Cornu, să fie cercetaţi sub control judiciar, în dosarul în care sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi delapidare, transmite corespondentul MEDIAFAX. Georgică Cornu, Lucian Caraiman şi şoferul grupului de firme Confort au fost reţinuţi, miercuri după-amiază, după ce au fost ridicaţi în urma percheziţiilor făcute în cursul dimineţii în Timişoara.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de DIICOT, omul de afaceri Georgică Cornu, fostul său asociat în grupul de firme Confort, Lucian Caraiman, şi un alt reprezentant al societăţilor sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată şi spălare a banilor. Prejudiciul adus statului în acest caz este de 3 milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.