Iulian încă priveşte lung după poliţiştii pe care- i mai zăreşte pe stradă ori prin filmele de acţiune. Încă visează să devină ca ei, cu pistol la brâu, pe urmele răufăcătorilor. Dar micuţului nu-i sunt date prea multe bucurii pe lume. După ce că a rămas doar în grija bunicii, care nu ştie cum să mai chivernisească banii puţini pe care-i are, ca să poată supravieţui de pe o zi pe alta, Iulian trebuie să înfrunte şi un duşman de temut, o tumoră malignă cerebrală. A trecut prin două operaţii, zeci de cure de chimioterapie, ba chiar a sperat să învingă boala, care a recidivat însă. Disperată, bunica a trimis pe unde a ştiut şi s-a priceput dosarul medical al nepoţelului, doar-doar vreun spital din străinătate le va da, încă o dată, un licăr de nădejde. Dar, pentru mulţi doctori, operaţia comportă riscuri prea mari pentru a şi le asuma. “Nu acum!”, li s-a spus, ba din Turcia, ba din Germania.
În schimb, medicii din ţară i-au recomandat încă un RMN la cap şi la coloană, ca să vadă exact care mai e situaţia formaţiunii tumorale. Dar acesta ar trebui făcut la o clinică privată din Bucureşti, unde preţul analizei se ridică la 2.200 de lei. De unde să scoată bunica Liuba aceşti bani? Şi atunci, cu palmele împreunate a rugă, ea şi Iulian nu pot decât să spună: “Vă rugăm, oameni buni, ajutaţi-ne!”. Poate îi va auzi cineva, un fel de Moş cu suflet bun şi generos.