Zeci de colegi din presă au condus-o, duminică, pe ultimul drum pe Iuliana Gătej. În amintirea "Fluturicăi", aşa cum i se spunea tinerei jurnaliste de 30 de ani, aceştia au purtat pe haine fluturi, scrie monitorulvn.ro.
Iuliana Gătej îşi va dormi somnul de veci la cimitirul Nordic din Focşani.
Iuliana Gătej şi-a pierdut viaţa în Ajunul Crăciunului, în urma unui accident auto. Tânăra mergea la Focşani, pentru a petrece sărbătorile alături de familie, iar la mai puţin de 20 de minute de casă a pierdut controlul autoturismului, într-o curbă, şi a intrat într-un copac. Impactul i-a fost fatal fetei, aceasta fiind găsită fără suflare la sosirea poliţiştilor.