Singurătate în spital, după izolare acasă: „De ce se poartă, mamă, așa cu mine?”
Urmărește Libertatea in Google Discover
Familiile românilor bolnavi au început să parcurgă ritualul care face din coronavirus o suferință nemaiîntâlnită de generațiile noastre: COVID-19 te obligă să te rupi de lume și, dacă te îmbolnăvești, te conduce solitar pe un pat de spital și îi lasă pe cei dragi în neștiință.
Cuprins:
”Mama s-a internat pe 5 martie la Spitalul Universitar de Urgență din București”, povestește femeia tânără, brunetă și înlăcrimată. A stabilit o obișnuință a comunicării. Sună la telefon din interiorul mașinii, ”unde m-am închis ca să nu audă tata”. E o improvizație pe cale de eternizare. Pandemia ne obligă să ne acoperim în straturi de izolare, peste izolare. Ne retragem în habitacluri tot mai mici, în care continuăm să fim atenți la propria răsuflare.
”Tot acolo s-a făcut în altă zi o operație a cuiva suspect de COVID”
Mamei îi spune Cati, de la Ecaterina, pe numele de botez. În certificat apare Chira.
”Are 68 de ani și avea dureri în piept și respira insuficient”. Inițial, i-au spus că are nevoie de două stenturi, dar apoi medicii de la SUUB i-au descoperit o problemă cardiacă mai serioasă. Ecaterinei trebuia să-i fie puse două bypassuri.
”Da, doamna de 68 de ani avea un risc de infarct miocardic”, confirmă pentru ziar chirurgul Cătălin Badiu, medicul ei curant.
”I-au programat operația luni, pe 23 martie”, spune fiica.
”Am sunat-o pe mama la 6 și jumate de dimineață s-o încurajez. Știam că urmează o operație grea. Dar s-a întâmplat ceva și nu ne-au spus ce anume. Medicul Badiu m-a sunat pe la 10:30. Am înlemnit. Urma să dureze cinci, șase ore, am crezut că s-a întâmplat ceva grav”.
Doctorul i-a zis ”că amână operația pentru că acolo a apărut o altă pacientă suspectă de COVID, dar care între timp a ieșit negativ”.
”N-am înțeles mare lucru”, mărturisește femeia. Oficial, pe 23 martie, la Spitalul Universitar nu exista nici un caz de coronavirus. Dar pacienții începuseră să pună lucrurile cap la cap.
”La etajul 2, acolo unde mama stătuse o zi în așteptarea operației, bolnavii vorbeau că unii oameni cu insuficiență respiratorie aveau, de fapt, virusul”.
Apăruse amenințarea COVID-19. ”Noi credeam că e amenințare, dar deja era mult mai mult”.
Chirurgul a refuzat orice discuție despre bani
Cu operația amânată, fiica și-a amintit că ceva o surprinsese.
Pentru orice om obișnuit, cheia de control a stării de bine în spitalele noastre este relația pacient mulțumit - medic mulțumit, clădită pe baza ”atenției”, plicului, banului. ”Iar doctorul Badiu a evitat, mi-a zis că mai vedem, poate ne întâlnim la o clinică privată, că el merge la două”. ”Deci a evitat orice discuție despre bani?”. ”Da”.
După obiceiul pământului, familia din Pantelimon s-a întrebat ce se întâmplă că medicul îi refuză, mai ales că s-a amânat și operația. ”Oamenii mă cunosc, știu că la mine nu merge așa”, explică chirurgul Badiu.
”De ce se poartă, mamă, așa cu mine?”
Intervenția pe cord a avut loc miercurea trecută, pe 25 martie.
”La final, doctorul m-a sunat și mi-a zis că a reușit și că mama e bine. Așa părea. Dar mama a simțit ceva. Tusea i s-a agravat. Iar asistentele o evitau și ele. De ce se poartă, mamă, așa cu mine?, mă întreba ea”.
Când nu-ți poți lua adevărul din jur, încerci să ți-l obții din tine. Zi după zi, la telefon, mama îi povestea că se simte diferit, că tușește tot mai tare. Respirația i se îngreuna.
Starea femeii de 68 de ani se schimba, deși operația reușise și ea fusese dusă vineri din ATI pe salon. ”Operația dânsei a fost reușită, riscul de infarct a fost eliminat”, explică și medicul Cătălin Badiu.
”Dar nu se simțea bine, nimeni nu venea la ea, se simțea acuzată”, povestește fata.
Duminică, Cati i-a spus, din spital: ”Mamă, au venit și mi-au luat ceva din gură și din nas”. ”O fi exudat de COVID?”, m-am întrebat”.
Izolați unii de alții de săptămâni, nici nu mai știau ce e informație și ce e imaginație în poveștile celorlalți.
”Asta e, într-adevăr, o problemă căreia bolnavii și aparținătorii îi fac față cu greu în perioada separării provocate de COVID și e omenește să fie îngrijorați. Nu se văd, comunică greu, noi încercăm să compensăm și vorbim mai mult. Asta am făcut și în cazul despre care vorbiți”, spune medicul Cătălin Badiu.
O știre din ziar
Luni, pe 30 martie, fiica a citit în Libertatea: ”Duminică seară, în secția ATI a Spitalului Universitar de Urgență București, a fost depistat pozitiv un pacient operat pe cord”. Familia însă nu știa nimic oficial. ”Din ce aflasem, nu mai fusese nici un bolnav operat pe cord atunci, doar mama. Și m-am speriat”.
”Bolnavul urmează să fie transferat la Spitalul Colentina, iar personalul medical, testat. Nu sunt singurii din spital deja pozitivi, recunoaște managerul Cătălin Cârstoiu”, a scris ziarul.
Spitalul Universitar, spune fiica, a continuat să nege ”că mama are COVID”. Ultimul mesaj de calmare a venit de la doctorul Badiu ”chiar miercuri acum, pe 1 aprilie, pe la ora 6 seara”. Femeia are mesajele păstrate.
”Miercuri seară l-am întrebat pe chirurg, printr-un mesaj, dacă i-au ieșit mamei rezultatele de COVID. Mi-a răspuns tot pe mesaj: ”Negativ. Vă sun eu”. Nu mai știam ce să cred”
Drumul cu izoleta la Colentina
Peste patru ore, miercuri la 10 seara, medicul a sunat-o. I-a spus că a fost chemat de urgență la spital să-i facă formele și că mama ei de 68 de ani e pozitivă. ”Atunci am aflat că e bolnavă de coronavirus și că o transportă cu izoleta la Spitalul Colentina”.
Așa au dus-o, după 11 noaptea, cu sarcofagul roșu și transparent, în care singurătatea s-a accelerat, dacă e posibil ca spațiul să ia forma timpului și invers, așa cum cred fizicienii. Pentru familie, toți acești pași sunt descriși din poveștile celorlalți, pentru că virusul îți ia dreptul la observația directă.
COVID-19 nu-ți răpește doar mirosul și gustul, așa cum au determinat cercetătorii, ci le stopează și capacitatea celor dragi de a te simți pe tine ca prieten, mamă, tată, bunic și bunică.
”La 1 noaptea am sunat disperată, pe centrală, la Colentina. Mi-au zis că mama a ajuns”.
La Colentina, ca în toate spitalele COVID-19 din România, nu există o cale clară de a anunța familiile bolnavilor. ”Mi s-a spus că e stabilă, atât”.
Familiile și prietenii sună, înfrigurate, pe centrală, pe telefoanele mobile ale personalului din spital. ”Mamei i-au luat telefonul”, spune fiica.
La acuza că s-a ascuns suspiciune de COVID, doctorul Badiu spune că ”eu am cerut să i se facă testul COVID doamnei, deși era asimptomatică. Testul a fost făcut duminică, dar inițial rezultatul a fost neconcludent. Abia miercuri a venit rezultatul și imediat i l-am comunicat fiicei”.
Medicul argumentează că ”nu știam când am operat-o că e suspectă, nici nu era. N-am fi expus întreaga echipă operatorie. Iar discuția esențială e următoarea în această perioadă: ce facem cu oamenii care au alte suferințe, nu-i mai ajutăm, nu-i mai operăm? Te ferești de COVID și ajungi acasă și mori de infarct”.
"Fiica a crezut că s-a știut de duminică că mama ei este pozitivă, dar acela era un alt pacient pe care-l operasem și l-am testat sâmbătă”, mai spune chirurgul. ”Mama e singura operată de cord, ajunsă de la Universitar la Colentina. Care alt pacient?”, spune fata.
Apel de pe partea întunecată a Lunii
Joi, 2 martie, a fost o zi de tăcere în familia Ecaterinei.
Ca în toată lumea, și în România crește separarea din jurul celor infectați cu COVID, din momentul internării.
La noi, izolarea medicală e însoțită și de lipsa unor proceduri de comunicare. Ca și cum oamenii duși cu izoleta sunt transportați pe o orbită, pe partea întunecată a Lunii, acolo unde nu ajunge nici o undă.
Abia după 10 noaptea, fiicei i-a sunat telefonul. ”A fost mama, care mi-a zis, scurt, că e bine. Sper să fie bine cu adevărat, ea niciodată nu se vaită! A lăsat-o o asistentă să sune de pe telefonul ei, înainte să-l sigileze”.
S-a făcut vineri
Azi e vineri, 3 martie. Pe vremuri, începea weekendul. Alături de alte zeci de colegi, medicul Badiu, de la Universitar, s-a testat și el.
”Eu sunt negativ, ne-am împărțit în două echipe la cardiologie și vom continua să operăm. Am vorbit la Colentina, ne ajutăm colegial, doamna evoluează bine, nu e simptomatică. Dacă lucruile merg bine, să sperăm că în 10 zile va fi acasă. Da, e foarte, foarte greu pentru toată lumea, oamenii nu știu unii de alții și e normal ca familiile să fie speriate”.
Fata Ecaterinei așteaptă și ea o veste din Colentina, ”dar așteptăm și analizele din Universitar, le vom cere, vrem să vedem și noi cum au stat lucrurile”.
Soarele e tot mai sus, în aerul unui Pământ străin se simte primăvara. Aici, pe partea întunecată a Lunii, centralele telefonice de la Colentina, de la Balș, de la Arad și Suceava sună întruna. Doar umanitatea bate mai departe ca undele.
