În luna august, avocatul lui Jamie Spears a anunțat că tatăl vedetei a fost de acord să renunțe la tutelă, după ani de procese, dar și de proteste ale fanilor cântăreței, care acuzau că aceasta este sub control abuziv. De altfel, cântăreața a depus mărturie despre tratamentul de care are parte, afirmând că este „traumatizată”.

Jamie Spears a scris marți că fiica sa „are dreptul ca această instanță să ia serios în considerare că această tutelă nu mai este necesară”.

„Evenimentele recente legate de această tutelă au pus sub semnul întrebării dacă circumstanțele s-au schimbat într-o asemenea măsură încât motivele pentru tutelă pot să nu mai existe”, se arată în dosarul depus marți Curții Superioare din Los Angeles.

„Doamna Spears a spus acestei Curţi că vrea să aibă din nou controlul asupra vieţii ei fără siguranţa dată de tutelă”, se mai arată în dosar, care adaugă că vedeta vrea să poată lua decizii privind propria îngrijire medicală și financiară.

„Așa cum a spus dl Spears din nou și din nou, el își dorește doar ce e mai bun pentru fiica sa. Dacă doamna Spears vrea să pună capăt tutelei și crede că se poate descurca singură, dl Spears crede că ar trebui să aibă această șansă”, se mai arată în dosar.

În vârstă de 39 de ani, Britney Spears a fost plasată sub tutela tatălui ei în 2008, după ce au existat semne că ar avea probleme de sănătate mintală.

Cu un an înainte, cântăreața a divorțat de Kevin Federline, a pierdut custodia copiilor ei și a fost internată într-un centru de refacere, în urma unei presupuse căderi nervoase.

În 2020, cântăreața a făcut demersuri în instanță pentru a fi scoasă de sub tutela tatălui ei. În luna iunie, ea a depus mărturie în instanță, afirmând că a fost forțată să muncească împotriva voinței ei și că a fost obligată să poarte un dispozitiv contraceptiv.

Britney Spears a spus că își dorește să îi fie reduse programările la terapie, doreşte să se poată căsători și să aibă un copil, ceea ce nu se poate în acest moment.

Acuzațiile au fost negate de tatăl artistei, în vârstă de 68 de ani, care a afirmat în repetate rânduri că nu se gândește decât la sănătatea fiicei lui.

În lupta sa pentru a ieși de sub tutelă, Britney Spears a avut parte de susținerea fanilor ei, care au lansat proteste sub numele „Free Britney” (Eliberați-o pe Britney – n.red.).

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Playtech.ro
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Observatornews.ro
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți