Competiţia, una deosebit de dură dar bazată pe fair-play, a adunat la startul ei nu mai puţin de 450 de sportivi din toată lumea, judocani care s-au întrecut pe durata a patru zile. Sita valorii a cernut cu ochiuri mici şi finalele competiţiei l-au găsit în top pe subofiţerul clujean, singurul reprezentant al României la acest campionat mondial, adică în primii patru luptători de sambo. În finala mică, pentru locurile doi şi trei, sorţii i-au hărăzit ca adversar lui Adrian Petre un marocan, unul dintre cei mai buni reprezentanţi ai ţării-gazdă la categoria 82 de kilograme. La capătul unui meci deosebit de dificil, pe care jandarmul român l-a terminat într-un picior din cauza unui grave accidentări (nr.r în ultimul minut, militarul-sportiv a suferit o fractură la piciorul stâng în timpul unui asalt al adversarului), Petre a fost învins, dar şi-a adjudecat medalia de bronz şi implicit poziţia a treia în ierarhia mondială la categoria sa de greutate. După ultimul fluier al arbitrului, s-au consumat scene dramatice. Adrian, răpus de durere din cauza fracturii, s-a prăbuşit pe saltea de unde a fost ridicat, în aplauzele publicului, de antrenorul său dar şi de marocanul care tocmai îi fusese adversar într-o încleştare dură.
Din tribune, aşa cum l-a obişnuit în atâţia ani de când luptă pe tatami pentru culorile României în concursuri internaţionale, Petre a fost încurajat de soţia sa, Nicoleta (32 de ani), care nu ratează nici o încleştare a jandarmului, indiferent în orice colţ al lumii se derulează. Printre susţinătorii de suflet ai plutonierului major Adrian Petre în sala de concurs din Casablanca s-au aflat şi Andrei Doibani şi Flaviu Sandu, doi mari iubitori de sport care, ori de câte ori jandarmul clujean are nevoie de ajutor financiar, se implică necondiţionat.
Acum, Adrian este acasă, în "medical", cu piciorul stâng în ghips. Peste numai câteva săptămâni, după ce va trece şi peste perioada de recuperare, jandarmul-luptător va începe pregătirile pentru Campionatul Mondial de Sambo Mastres care, anul viitor, va fi găzduit în peste Ocean, în oraşul american New Jersey.
În ultimii cinci ani, plutonierul Major Adrian Petre, din cadrul Inspectoratului Judeţean "Alexandru Vaida Voivod", din Cluj, nu a ratat podiumul nici măcar o dată. De la fiecare competiţie la care a participat, jandarmul s-a întors medaliat. În 2008, la "Mondialele" din Belarus, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în 2010, în Spania - la Jocurile Europene de Judo ale Pompierilor -, şi în Croaţia - la "Europene" -, a luat argintul, în 2011, în Grecia - la Campionatul Mondial de Sambo masters -, a ascultat imnul României, cu aurul prins la gât, iar acum, în 2012, în Maroc, Africa - la Mondialele de Sambo Masters -, a cucerit bronzul.
Dragostea pentru sambo (n.r artele marţiale ruseşti) este atât de mare pentru jandarmul Adrian Petre încât timpul liber pe care îl prinde între turele de la serviciu îl petrece în sală, pe tatami, unde se antrenează până la epuizare împreună cu lotul olimpic de judo al României. Loveşte sacul de mii de ori, sare coarda în neştire, face exerciţii speciale care îi măresc rezistenţa la efort şi la lovituri încasate şi repetă obsedant scheme tactice ce îmbină judou-ul clasic şi artele marţiale ruseşti. Cam aceasta este reţeta de succes a jandarmului clujean, un campion de temut la categoria sa greutate, care s-a întrecut pentru multrâvnitul aur cu cei mai buni sportivi ai lumii.