Joe Biden critică dur decizia Curții Supreme privind imunitatea lui Donald Trump. „Nu există regi în America. Nimeni nu e mai presus de lege”

 9 comentarii
Arhiva foto

Președintele american Joe Biden a criticat luni hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite de a-i acorda predecesorului său, Donald Trump, imunitate extinsă împotriva acuzațiilor penale conform cărora a încercat să anuleze rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020. E un „precedent periculos” care a răsturnat principiul de bază al egalității în fața legii, a spus Biden, relatează The Guardian și CNN, citat de News.ro.

Majoritatea conservatoare a Curții Supreme, la crearea căreia a contribuit Donald Trump, a constatat că președinții sunt protejați de urmărirea penală pentru acțiuni oficiale care se extind la „perimetrul exterior” al funcției lor, dar ar putea face obiectul unor acuzații pentru conduita adoptată în mod personal sau privat.

Într-un discurs de cinci minute susținut la Casa Albă, liderul american a declarat că hotărârea luată cu 6-3 „subminează statul de drept” și a adus un „deserviciu teribil poporului acestei națiuni” pentru că înseamnă că este mult mai puțin probabil ca Trump să fie tras la răspundere din punct de vedere juridic pentru incitarea unei mulțimi să lanseze un atac asupra Capitoliului SUA la 6 ianuarie 2021.

„Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar preşedintele”

„Nu există regi în America. Fiecare, fiecare dintre noi este egal în faţa legii. Nimeni, nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar preşedintele Statelor Unite”, a spus Joe Biden.

„Odată cu decizia de astăzi a Curții Supreme privind imunitatea prezidențială, acest lucru s-a schimbat fundamental în toate scopurile practice. Decizia de astăzi înseamnă aproape sigur că nu există practic limite la ceea ce poate face președintele. Acesta este un principiu fundamental nou. Este un precedent periculos, pentru că puterea funcției nu va mai fi constrânsă de lege, inclusiv de instanța supremă din Statele Unite, singurele limite vor fi autoimpuse doar de președinte”, a mai afirmat liderul de la Casa Albă.

De asemenea, Biden a declarat că hotărârea Curții Supreme înseamnă că va fi în mâinile alegătorilor decizia dacă Donald Trump merită să i se încredințeze din nou președinția SUA.

„Acum, poporul american trebuie să facă ceea ce instanța ar fi trebuit să fie dispusă să facă și nu va face. Poporul american trebuie să se pronunțe cu privire la comportamentul lui Donald Trump. Poporul american trebuie să decidă dacă dorește să îi încredințeze (...) încă o dată, președinția lui Donald Trump, știind acum că acesta va fi mai îndrăzneț să facă orice dorește, oricând dorește să o facă”, a avertizat democratul.

Decizia Curții Supreme probabil va întârzia şi mai mult procesul federal al lui Donald Trump referitor la acţiunile sale din 6 ianuarie 2021. Instanța a respins o decizie din februarie a unei curți federale de apel care stabilise că Trump nu beneficiază de imunitate pentru presupusele infracțiuni comise în perioada mandatului său de președinte.

Discursul lui Joe Biden de luni vine în contextul crizei legate de candidatura sa la alegerile prezidențiale, democrații întrebându-se dacă ar trebui să fie înlocuit din cursa electorală în urma prestației sale slabe din prima dezbatere cu Donald Trump, când nu a reușit să contracareze eficient multiplele declarații false ale republicanului, s-a exprimat frecvent greșit și a avut momente de blocaj.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    suparman 02.07.2024, 12:24

    Presedintele Statelor Unite isi declara public dezacordul fata de deciziile Curtii Supreme ale Statelor Unite. Perfect constitutional si compatibil cu separarea puterilor in statul american. Intamplator, e vorba de Trump, deci a meritat.

  • Avatar comentarii

    golgol 02.07.2024, 12:29

    SUA ,o țară formata și menținută sus de oameni veniți de pe alte continente în cea mai mare parte !Având în vedere că salariul min la ei e vreo 2000 de dolari oamenii aia pot sta și acasă și iau banii aia și cumva trăiesc o lună .Sua poate tipări dolari când vrea ea dar România nu ,de exemplu! Deci fiind spuse astea și în plus știind că unii americani nu știu nici măcar unde se afla Europa pe harta ,ei trăiesc în bula lor ,unora nici nu le pasa cine îi conduce dacă le da lunar 2000 de dolari pe gratis așa încât civilizația americană a ajuns să propună ca și candidați doi oameni care ar fi trebuit să spună povești nepoților !Eu nu zic că oamenii în vârstă n ar trebui sa aibă și ei șanse acolo sus dar daca Trump mai are cat de cat un raționament ,Biden ori e un robot caruia i se blochează computerul uneori ori are nevoie de asistenta medicala de urgenta!Mă scuzați dar daca tot te pretinzi o putere în lume parca un om în vârstă care de abia se mișcă dăunează grav credibilității!

  • Avatar comentarii

    maximala 02.07.2024, 12:57

    "Majoritatea conservatoare a Curții Supreme, la crearea căreia a contribuit Donald Trump". Cam ca la noi, politicul isi baga nasul, justitia moare.

    • Avatar comentarii

      Realist2023 02.07.2024, 14:29

      EXACT ca la noi in privind asta - in mod curios, judecatorii CC sunt numiti POLITIC !! N-au vrut un mecanism de promovare profesionala, bazat pe studii, experienta si vechime - ci unul stupid, la cheremul unei persoane (fie ea si presedinte). Calea spre dezastru ...

  • Avatar comentarii

    Realist2023 02.07.2024, 14:25

    De cand a aparut Dumb (via Rusia, vezi si Brexit), s-a dus pe copca prestigiul democratiei americane - e la capitolul "si altii". Existau niste reguli de bun-simt, acum e o porcaiala generala, a la Sosoaca. Fostul (si sper ca nu si viitorul) presedinte e un infractor, un mincinos, un kurvar, analfabet stiintific - care are un singur dzeu: BANII !

  • Avatar comentarii

    Eglwyswrw 02.07.2024, 15:01

    "Stimati cetateni americani, noi stiam de mult ca voi, poporul, v-ati dorit intotdeauna sa aveti posibilitatea sa alegeti intre un senil si un penal ! Ca urmare, ne-am hotarat sa va oferim aceasta sansa unica. Dar nu uitati : NOI i-am desemnat, insa VOI veti fi vinovati daca cumva ii votati ! A, apropo, veti fi vionovati si daca nu veti vota".

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!