Josep Borrell a avertizat luni, 11 decembrie, că situaţia din Fâșia Gaza este „apocaliptică" pentru populaţia civilă, şeful diplomaţiei europene apreciind că nivelul de distrugere pe teritoriul enclavei palestiniene este superior celui din Germania din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează agenția AFP, preluată de Agerpres.
Cuprins:
„Din păcate, nivelul de distrugere al clădirilor din Gaza este mai mult sau mai puţin, chiar mai mare decât distrugerile suferite de oraşele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial", a afirmat Borrell, la încheierea unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai țărilor UE, care a avut loc Bruxelles.
Oficialul spaniol a prezentat presei o imagine „catastrofală" a situaţiei din Gaza, afirmând că nivelul suferinţei umane constituie o „provocare fără precedent".
Şefii diplomaţiei UE au discutat luni despre sancţiuni suplimentare împotriva grupării islamiste Hamas, pe baza unei propuneri făcute de Franţa, Italia şi Germania.
„Nu au fost obiecţii", a spus Josep Borrell, adăugând că va face o propunere în acest sens Celor 27.
El a indicat că au fost discutate și posibile sancţiuni împotriva extremiştilor israelieni din Cisiordania.
„Nu a existat unanimitate", a precizat înaltul diplomat european, adăugând că va face totuşi o propunere statelor membre.
Ţările UE au cerut, la rândul lor, un armistiţiu de durată în conflictul din Fâșia Gaza.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas
Frumosul1 12.12.2023, 00:30
Războiul va fi de lungă durată până nu distrug Hamas nu se lasă Israelienii violența naște violență
K476 12.12.2023, 01:08
Daca ii lasa sa faca ce vor, ce sanse sunt sa fie judecati pentru genocid?
Narcisu 12.12.2023, 01:28
Faptul că americanii i încurajează pe evrei care se cred protejați divinității, situație va fi foarte grava pentru palestinieni care sint masacrați.??
Iulix10 12.12.2023, 08:56
Nu se mai poate trai in aceasta Fasie Gaza.
Aura1 12.12.2023, 09:07
O să rămână o pagină tristă și rușinoasă în istoria lor.