Judecătoarea care a pedepsit Libertatea la cererea primarului Băluță a motivat cu legislația audiovizuală, care nu se aplică presei scrise!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Potrivit dispoziţiilor art. 49 din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, «Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică»”, și-a motivat ordonanța președințială magistratul Liliana-Maria Găvan, de la Judecătoria Sectorului 2.
Cuprins:
- Sectorul 4 a vrut să pună întrebările și tot el să răspundă în locul profesorului
- 1. Judecătoarea consideră că unui interviu din ziar, print sau online, i se aplică legislația audiovizuală
- 2. Judecătoarea Liliana-Maria Găvan consideră că poziția autorităților trebuie publicată indiferent ce conține aceasta. Nici Legea Presei din Republica Socialistă România nu impunea așa ceva.
În urma publicării de către Libertatea a unui interviu cu directorul Liceului Șincai din București, primarul Daniel Băluță a angajat sectorul 4, ca unitate administrativ teritorială, într-o acțiune juridică împotriva ziarului Libertatea.
În ultima jumătate de an, politicianul a inițiat, personal sau folosind primăria, peste 15 dosare împotriva ziariștilor de investigație Libertatea. Acțiunile se înscriu într-un cadru de acțiuni contra presei, derulate de primarul PSD.
Folosind, în unele cazuri, resursele juridice și financiare ale Primăriei Sectorului 4, Daniel Băluță a targetat ziariști de la revista Newsweek, emisiunea „România te iubesc” de la Pro TV și echipa de investigații a ziarului Libertatea. Primarul le-a făcut jurnaliștilor plângeri la Parchete, la CNA, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a intentat procese civile.
În acest ultim caz, când a folosit sectorul 4 împotriva presei, instituția nu a trimis niciun drept la replică după interviul publicat de Libertatea. Sectorul a cerut direct Judecătoriei Sectorului 2 să emită o ordonanță președințială. Și, prin ordonanță, instanța să oblige Libertatea să publice urgent un lung text redactat de primărie.
Sectorul 4 a vrut să pună întrebările și tot el să răspundă în locul profesorului
În acest text-articol, sectorul explica faptul că jurnaliștii sunt vinovați pentru că au comis „necenzurarea afirmațiilor” directorului liceului, totodată profesor de matematică. Sectorul condus de Daniel Băluță indica felul în care ar fi trebuit puse întrebările și cum trebuia să răspundă profesorul care predă în sectorul 4.
Pe 8 septembrie 2021, prin sentința civilă nr. 8973, instanța a dat dreptate sectorului. Ziarul a respectat verdictul, executoriu, chiar dacă nu definitiv, și a publicat articolul impus, așteptând motivarea magistratului.
Pe 13 septembrie, judecătoarea Liliana-Maria Găvan, de la Judecătoria Sectorului 2, a redactat motivarea. Documentul are 16 pagini, dintre care 12 rezumă cazul și pozițiile părților, iar ultimele patru pagini reprezintă decizia magistratului. În motivare, instanța face mai multe afirmații.
1. Judecătoarea consideră că unui interviu din ziar, print sau online, i se aplică legislația audiovizuală
Ce spune instanța în motivare
„În drept, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual , «Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică»”.
Ce spune legea
Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, pentru aplicarea căreia a fost emisă decizia nr. 220/2011, la care face referire motivarea instanței, reglementează exclusiv media audiovizuală, care, potrivit legii, înseamnă posturi de radio și TV.
Legea nr. 504/2002 și, pe cale de consecință, Consiliul Național al Audiovizualului și hotărârile emise de acest for nu reglementează în niciun fel presa scrisă, fie tipărită, fie publicată pe internet.
Astfel, regulile de pe radio și de la televiziuni sunt adaptate la specificul activității acestora, unde modul de transmitere este unul instantaneu. În plus, posturile de TV și de radio au obligații pe care CNA le verifică pentru că ele folosesc o resursă publică, „eterul”, patrimoniu care ne aparține nouă, tuturor.
Televiziunile și radiourile primesc gratuit licențe și atunci statele democratice au fondat foruri asemănătoare CNA, ca să se asigure că media audiovizuală respectă regulile de licențiere.
Nu e cazul presei scrise, tipărite sau digitale, unde acționează nu schimbul licență-reglementare, ci libertatea de fondare a instituțiilor, fără licență, ca o oglindire a dreptului fiecărui cetățean la libera exprimare.
2. Judecătoarea Liliana-Maria Găvan consideră că poziția autorităților trebuie publicată indiferent ce conține aceasta. Nici Legea Presei din Republica Socialistă România nu impunea așa ceva.
Ce spune instanța în motivare
„Instanța va obliga aceşti pârâţi să publice punctul de vedere al reclamantului, până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 17184/300/2021”.
Ce spune legea
Potrivit art. 20 din Legea nr. 544/2001, „mijloacele de informare în masă nu au obligația să publice informațiile furnizate de autoritățile sau de instituțiile publice”.
Nici măcar statul comunist nu avea pretenția ca susținerile sale să fie preluate fără analiză de către presă. Cel puțin așa scria în lege, pentru că, în realitate, ziarele erau supuse partidului și statului, ale căror poziții le ocupau majoritatea spațiului.
Dar, ca să respecte formal Constituția, Legea presei din Republica Socialistă România, nr. 3/1974, prevedea o procedură: cel lezat se adresa „organului de presă”, care putea să refuze publicarea dacă o considera neîntemeiată, iar refuzul putea fi analizat de o instanță de judecată.
Chiar și conform legii presei din R.S.R., dreptul la replică al oficialilor nu putea conține orice, trebuia să fie „obiectiv și să urmărească stabilirea adevărului”.
Publicațiile nu erau obligate să accepte poziția autorităților, dacă oficialii se considerau lezați fără a fi, de fapt, lezați. Puteau fi refuzate drepturile la replică dacă articolele conțineau „critică obiectivă, principială şi constructivă”. Dreptul la replică a supraviețuit în alte forme, în legislația noastră, până în 2012 și a fost abrogat și înlocuit cu prevederi specifice democrațiilor liberale, care nu obligă presa să găzduiască poziția autorităților.
Iată cum arăta articolul de lege din 1974:
„Art. 72
Persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţii făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate poate cere, în termen de 30 de zile, ca organul de presă în cauză să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică, rectificare ori declaraţie.
Răspunsul trebuie să fie obiectiv şi să urmărească restabilirea adevărului.
Nu se consideră a aduce lezare critică obiectivă, principială şi constructivă, exercitată prin presă, în realizarea funcţiilor sale social-politice”.
Astăzi, redacțiile din toată lumea democratică publică susținerilor autorităților nu pentru că le obligă legea, ci în virtutea propriilor standarde, pentru ca publicul să fie informat. Dar, tocmai pentru că e vorba de informarea publicului, drepturile la replică trebuie să fie la obiect, să se refere la fapte și nu la opinii și să nu promoveaze idei nedemocratice, precum cenzura sau limbajul urii.
Redacțiile nu sunt obligate să fie „gazete de perete” ale pozițiilor oficialităților.
Libertatea a depus apel la ordonanța președințială a Judecătoriei Sectorului 2.
Motivarea magistratului de la Judecătoria Sectorului 2:
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/09/0001-2.pdf" title="0001 (2)"]
