Avocatul Irinei Truică a cerut ca magistraţii să-i aprobe acesteia procesul deschis lui Remus pentru răpire internaţională de copii, dar să nu ia în considerare declaraţia fetelor referitor la faptul că nu vor să se întoarcă în Franţa.
Şi asta, deoarece, susţine avocatul, gemenele ar fi fost influenţate de tată. În timpul acestor pledoarii, Remus Truică se agita şi a stat mai tot timpul cu faţa spre sală şi cu spatele la judecător, gesticulând şi sugerând că apărătorul fostei sale neveste minte. Văzându-l, magistratul s-a enervat, l-a apostrofat şi i-a atras atenţia că va fi amendat deoarece "nu respectă instanţa". Avocata lui Remus a cerut ca fetele să rămână în România, motivând că gemenele au început şcoala şi că domiciliul lor e la Snagov.
La finalul procesului, judecătorul cazului le-a spus celor doi soţi: "Fiţi atenţi că pentru războiul dumneavoastră vor achita nota de plată gemenele! E păcat!", a concluzionat magistratul. Pronunţarea în acest caz complicat va fi pe 27 noiembrie.