Reporterii au primit o „menţiune specială” în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni, la New York.

„Comisia premiului Pulitzer este încântată să acorde o mențiune specială jurnaliștilor din Ucraina pentru curajul, rezistența și angajamentul lor față de reportajele veridice în timpul invaziei nemiloase a țării lor de către Vladimir Putin și războiului său de propagandă în Rusia”, a spus Marjorie Miller, administratorul Premiilor Pulitzer.

„În pofida bombardamentelor, răpirilor, ocupației și chiar morților în rândurile lor, (jurnaliştii ucraineni) au perseverat să ofere o imagine exactă a unei realități teribile, aducând onoare Ucrainei și jurnaliştilor din întreaga lume”, a mai spus Miller.

Cel puţin şapte jurnalişti, inclusiv trei din Ucraina, au fost ucişi de când forţele ruse au invadat pe 24 februarie, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor.

Printre aceștia s-a numărat și Vira Hyrych, un reporter de la Radio Liberty, care a murit după ce o rachetă rusă a lovit blocul în care locuia în Kiev, pe 29 aprilie.

La 4 mai, Oleksandr Makhov, un reporter de televiziune ucrainean care s-a alăturat forțelor armate ale țării, a fost ucis în timp ce lupta cu forțele ruse în orașul Izyum, din nord-estul orașului.

În 2021, asociația a oferit mențiunea specială reporterilor din Afganistan care au raportat despre impactul pe care anii de război l-au avut asupra țării și locuitorilor săi.

Publicaţia The New York Times a câştigat trei Premii Pulitzer pe 2022 şi a fost desemnată finalistă la alte cinci categorii, în timp ce The Washington Post a primit premiul pentru „public service”, iar Reuters a revendicat premiul pentru fotografie, potrivit Nytimes.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.