„Am învățat pe YouTube să tratez rănile provocate de împușcături”. Jurnalul unui medic din Myanmar, țara în care armata a ucis zeci de oameni într-o zi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cel puțin 90 de oameni au fost uciși sâmbătă, după ce forțele de ordine au deschis focul asupra manifestanților pro-democrație, relatează Reuters. Este cea mai sângeroasă zi de când armata a preluat puterea. Un doctor care își riscă viața pentru a-i trata pe manifestanții pro-democrație a descris pentru The Guardian ororile pe care le-a văzut și cu care s-a confruntat.
Cuprins:
Mai multe cadre medicale din Myanmar își riscă viața și ies pe străzi pentru a ajuta manifestanții răniți de militari. Confruntările cu armata devin mai sângeroase, iar numărul victimelor crește pe zi ce trece.
Un număr al răniților nu este cunoscut, dar este și dificil de estimat. Cel al deceselor depășește însă 300. Sâmbătă a fost cea mai sângeroasă zi, iar printre victimele militarilor este și un băiat de 5 ani, împușcat în ochi, notează The Guardian.
Informațiile din țara asiatică apar greu de multe ori, iar cei care vorbesc o fac sub protecția anonimatului.
The Guardian publică mărturiile unui medic, care se află pe străzile din țara asiatică, asistând la scenele de război.
Fiecare zi este riscantă pentru noi. Poți fi capturat, poate împușcat mortal. Nu avem veste antiglonț. Ambulanța noastră a fost împușcată de două ori înainte. A trebuit să ieșim și să fugim. Medic din Myanmar:
Sâmbătă: „Dacă vei muri, voi fi mândră de tine”
„În fiecare dimineață spun o rugăciune. Îmi scriu grupa de sânge, numărul de contact de urgență, greutatea și alte acreditări pe antebraț. Soției mele îi spun că dacă nu mă întorc, trebuie să se descurce singură și să aibă grijă de copii. Soția mea este, de asemenea, foarte activă în rezistența loviturii de stat militare.
Ea îmi spune: „Fă ce ai de făcut și dacă vei muri, voi fi mândră de tine”.
Astăzi a avut loc un protest din partea studenților. Militarii au încercat să-i prindă, dar au fugit și s-au ascuns în casele localnicilor. Locuitorii au refuzat să-i predea, așa că armata a început să-i împuște.
Noi am așteptat ascunși în jurul caselor localnicilor, încercând să aducem elevii în siguranță acasă. Am reușit să scoatem aproximativ 50 de studenți. A durat o jumătate de zi. Unora dintre ei le era foarte frică să se miște. Erau atât de tineri, aveau doar 17 sau 18 ani. Studenții au avut doar vânătăi, dar locatarii au fost împușcați pentru că i-au protejat. Patru persoane au fost ucise în zonă”.
Duminică: „Există pacienți la care nu ajungem”
„Echipa mea a auzit că au mai avut loc împușcături într-o zonă aproape de centru. Nu era niciun protest atunci, dar armata a tras în timp ce patrula pe străzi. Patru persoane au fost rănite, inclusiv un băiat de 13 ani.
O femeie a fost împușcată. Corpul ei zăcea pe drum, dar a trebuit să așteptăm aproape două ore pentru a o trata, deoarece armata pulveriza gloanțe în apropiere. A fost împușcată fatal în ceafă. Există câțiva pacienți pe care îi vedem, culcați pe stradă, la care nu putem ajunge. Militarii îi iau. Pot să moară, să nu fie tratați.
Cred că numărul oficial al morților este o subestimare. Cred că aproape sufăr de stres post-traumatic. Uneori râd, alteori plâng, uneori mă simt deprimat. Alteori nu pot să dorm bine. Nu mai tratasem răni provocate de împușcături înainte de lovitură. Am învățat de pe YouTube și citind cărțile mele de medicină”.
Luni: „Am cusut oameni fără anestezie locală”
„De obicei, ne conectăm la aplicația noastră, dar acum autoritățile ne-au blocat internetul.
Trei persoane au fost ucise astăzi la nivel local. Una dintre victime, a cărei moarte am declarat-o, avea doar 20 de ani. Militarii dădeau jos baricadele pe care locuitorii le ridicaseră pentru a-și proteja cartierele, iar alți oameni, cărora le era frică, făceau noi baricade mai departe pe drum.
Militarii au început să tragă asupra lor. Am tratat pacienții la casele din apropiere. Au fost o plagă la umăr, fese, precum și răni cu glonț de cauciuc, iar un pacient a avut tăieturi la coapsă.
Le-am cusut pentru a controla sângerarea, dar fără anestezie locală. Nu avem multe echipamente la noi, ci doar rucsacurile noastre. Uneori avem nevoie de morfină, dar acest medicament e administrat sub control, așa că nu-l putem obține prea ușor.
A trebuit să mutăm pacinții de trei ori în timp ce îi tratam, pentru că venea armata. Este ca un război. Locatarii ne îndrăgesc. Suntem singurul ajutor medical pe care îl pot găsi”.
Marţi: „Stau într-un loc diferit în fiecare seară”
„Astăzi a fost liniște. Pacienții cărora le-am cusut ieri rănile le-am dat pansamente.
De asemenea, am mers și am dat bani familiilor victimelor. Le acordăm pacienților cărora le-au fost amputate și membrele. Sunt doar oameni săraci. Unii au familie. Un bărbat ucis avea o soție însărcinată în trei luni.
Noaptea nu am putut dormi foarte bine, pentru că armata patrula, împușca și declanșa grenade asomatoare. Nu mai dorm la mine acasă. Stau într-un loc diferit în fiecare seară. Am făcut asta de o lună. Mi-e teamă să nu fiu arestat în raidurile nocturne. Când vine armata, stingem luminile în casă și aprindem luminile de pe stradă, astfel încât să putem vedea ce fac ei afară”.
Miercuri
„Datele mobile încă nu funcționează. Am instruit alți voluntari care nu sunt medici, învățându-i cum să verifice pacienții, cum să facă garoul, cum să oprească sângerarea.
Mi-e frică pentru ziua de mâine. Adesea, una sau două zile de liniște sunt urmate de violență”.
Joi: „Fiica mea mă întreabă de ce poliția nu oprește împușcăturile”
„Militarii au venit din nou în această seară, patrulând în zona în care stau și strigă să nu ieșim afară.
Oamenii de pe strada mea sunt OK, dar într-o altă zonă din apropiere un bărbat a fost împușcat. Era un rezident care se oferise voluntar să rămână în afara patrulei de noapte, pentru a-i alerta pe alții în cazul în care armata se apropie.
Fiica mea se teme de bubuituri și de înjurături. Mă întreabă de ce poliția nu vine să oprească împușcăturile. Ea a văzut în filme cum polițiștii sunt băieții buni care îi prind pe cei răi. Pentru mine, asta este o întrebare foarte grea. Cum să-i spun că aceia care împușcă oamenii sunt polițiști și soldați?
De fiecare dată când plec, întreabă când mă voi întoarce. Îmi spune „tati, nu ieși, te vor împușca”. Este traumatizant pentru copii. Din cauza pandemiei, școlile sunt deja închise de aproape un an și jumătate.
Fiica mea mă întreabă când poate ieși la plimbare, dar este prea periculos pentru copii să iasă afară. Din fericire, avem Wifi și se poate uita pe YouTube.
M-am deconectat de pe Facebook cu câteva zile în urmă, astfel încât să mă pot concentra pe munca mea. Există prea multe zvonuri, știri false, război psihologic din partea armatei și imagini pe rețelele sociale.
Există videoclipuri în direct cu persoane sacrificate sau capturate și bătute. Este greu să faci față acestui stimul tot timpul”.
Uneori, dacă nu pot dormi noaptea, iau antidepresive. După ce revoluția se încheie cu bine, vreau să deschid o clinică specializată în traume și stres. Avem nevoie de mult. Tot timpul ne simțim în pericol. Tot timpul ne e frică.
