„Săptămâna trecută, ducesa de Cambridge a intrat în contact cu cineva care ulterior a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Alteța Sa Regală nu prezintă niciun simptom, dar respectă toate liniile directoare guvernamentale și se izolează acasă”, au precizat reprezentanții Palatului Kensington, fără a menționa în ce context a intrat soția prințului William în contact cu persoana infectată.

Astfel, ducesa de Cambridge nu va mai putea participa alături de soțul ei la un serviciu organizat, luni, la catedrala St. Paul pentru a marca cea de-a 73-a aniversare a Sistemului Național de Sănătate (NHS) și nici la o petrecere care va avea loc în grădina Palatului Buckingham.

În ultimele zile, ducesa a vizitat Wimbledon și a participat la meciul dintre Anglia și Germania de pe stadionul Wembley, din cadrul Euro 2020.

Prințul William al Marii Britanii a fost infectat cu coronaviurs în primăvara anului trecut. Informația a fost dezvăluită abia în noiembrie 2020 de surse regale citate de BBC. Nepotul reginei Elisabeta a fost testat pozitiv în aprilie 2020, cam în aceeași perioadă în care a fost infectat și tatăl lui, prințul Charles.

Citeşte şi:

„Mi s-a spus pe un ton imperativ: «Dă-i cu spray!»” Mărturia jandarmeriței care l-a gazat pe bărbatul din Vatra Dornei înainte ca acesta să moară

Cei doi răniţi în explozia de la Petromidia au fost transferaţi la o clinică din Germania cu o aeronavă militară

Ce rezultate au avut la Bac 2021 liceele de top din București. Unde sunt cele mai multe medii de 10

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO