O femeie a obținut daune morale de 25.000 de lei de la Kaufland. Ce a pățit

Comentează

Kaufland România este obligată de instanță să plătească unei cliente în vârstă de 69 de ani daune morale de 25.000 de lei. Decizia este definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea în data de 22 septembrie, informează clujust.ro, citat de G4Media.

Asta după ce dosarul a trecut pe la trei instanțe și toate i-au dat dreptate reclamantei.

Incidentul a avut loc la 5 decembrie 2018, când femeia de 69 de ani, în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin Kaufland din Oradea, fără să observe, a fost lovită de un motostivuitor condus de un angajat al magazinului.

După ce a fost lovită de motostivuitor, femeia a căzut la pământ și a fost transportată la unitatea de primire urgențe din cadrul Spitalului Dr. Gavril Curteanu.

Femeia a primit o serie de documente medicale, cu care s-a deplasat la medicina legală, unde a fost eliberat certificatul medico-legal, în cadrul căruia se evidențiază faptul că, în urma incidentului, reclamanta a prezentat mai multe leziuni.

Apoi, femeia a apelat la ajutorul unui avocat, iar la proces i s-a dat câștig de cauză, chiar dacă Kaufland România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Reprezentanții Kaufland au precizat că “în cauză nu se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum de 597,30 lei, deoarece partea vătămată nu a făcut dovada cheltuielilor pentru îngrijirea leziunilor suferite de pe urma accidentului.

În final, printr-o decizie definitivă, lanțul de hypermarketuri a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată și cei 25.000 de lei reprezentând prejudiciul moral.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
16:47
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
15:00
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
MONDEN
Irina Fodor
Exclusiv
16:53
Ce spune Irina Fodor despre cazările din China: „Credeam că am primit vreun premiu”
Andrew Barabancea și mama lui, Ozana Barabancea | sursa foto: Facebook
Exclusiv
16:31
Andrew Barabancea, detalii despre momentul în care a suferit un infarct: „Multe lucruri mărunte”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:14
Dominic Fritz vrea la guvernare după discuţia cu premierul desemnat Luca Niculescu, altfel cere alegeri anticipate
Călin Georgescu, la unul dintre termenele procesului care-l vizează, desfășurat la Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
Analiză
16:35
Dosarul Peșchir. Cum a fost manipulat electoratul în favoarea lui Călin Georgescu
Ultimele știri
17:50
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
Exclusiv
17:40
Mircea Bravo, după ce a mers cu elicopterul deasupra Clujului: „Puteam să-mi cumpăr trei”
17:24
Sorin Grindeanu a cerut PNL, UDMR și USR un Guvern cu care „să trecem peste această perioadă” și după 6 luni să se facă o evaluare
17:30
Traficul la Podul Constanța din București s-a redeschis: ce lucrări au fost finalizate
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
12:14
Virgil Ianțu, reacție după discursul lui Mugur Mihăescu din Parlament: „Este revoltător”
14:09
Trei șoferi români au rămas în weekend fără mașinile de peste 81.000 de euro. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Ochi albastru machiaj cu tus
15:00
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Arilje, Serbia
12:23
A găsit un cufăr vechi în pod, iar când a văzut ce era înăuntru, a rămas fără cuvinte și a vândut casa în mai puțin de 10 zile
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
13:52
Mega Image și Profi atacate cibernetic: magazinele rămân deschise, ce se întâmplă cu cumpărăturile
S-a deschis pasajul DN3 de pe A0
13:27
S-a deschis pasajul DN3 peste A0, ultima piedică majoră în calea loturilor 3 și 4 de pe autostradă
Femeie ascunsa intr-un camion
13:06
Cum a fugit o româncă de 28 de ani din România lui Ceaușescu ascunsă în camionul logodnicului
Un TIR care circulă pe șosea
12:53
Aplicația TollRo continuă să facă probleme: segmente de drum lipsă și timpi uriași de așteptare. Ce vor transportatorii
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru