„Astăzi, de Ziua Mondială a Educaţiei, îi sărbătorim pe cei care, cu bucurie şi dăruire, se dedică nobilei misiuni de a transmite tinerelor generaţii pasiunea de a învăţa”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

Şeful statului a continuat: „Mentori, modele de urmat şi de multe ori chiar prieteni, profesorii sunt cei care le insuflă încredere copiilor şi îi ajută să deschidă porţi către cunoaştere”.

„Este, aşadar, cel mai potrivit prilej pentru a reflecta cu toţii la valoarea inestimabilă a educaţiei în dezvoltarea individului, în formarea conştiinţei şi în modelarea societăţii noastre. Rolul profesiei didactice în construcţia unei naţiuni puternice este unul esenţial, iar investiţia în cunoaştere rămâne singura opţiune pentru un viitor mai bun. La mulţi ani tuturor celor implicaţi în procesul educaţional!”, a mai scris Klaus Iohannis.

Reacţiile românilor la postarea preşedintelui Iohannis

Postarea lui Iohannis a adunat aproape 300 de comentarii, iar o partea dintre acestea sunt ironice şi critice la adresa preşedintelui.

„Da, prieteni, pentru că așa fac prietenii: țin postul de profesor blocat 10 ani cât ei se joacă de-a anti-PSD-ul la Cotroceni”, scrie unul dintre comentatori.

„Sper că vă felicitați pentru succesul proiectului România Educată, pentru care ați contribuit vizibil şi activ pe perioada mandatului. Sunteți un preşedinte iubit, nu mai citiți comentariile. Oameni răi”, reacţionează un alt comentator.

„Păcat că dvs. nu mai sunteți dascăl. Ați fi beneficiat de încă o zi liberă… dar stăm liniștiți… dvs. aveți restul de 364 libere… La mulțean de ziua ieducației!!!”, punctează un alt internaut.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Educaţiei: Investiţia în cunoaştere rămâne singura opţiune pentru un viitor mai bun
Captura cu o parte dintre comentariile de la postarea preşedintelui Klaus Iohannis
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

sorinzainescu68 05.10.2023, 14:45

Romania educată e departe de a fi realizată

Avatar comentarii

Andreea82 05.10.2023, 15:01

Acest om a fost cireasa de pe tortul dezastrului facut in invatamant. Va ramane in istorie cu proiectul Roamania educata alias ESEC.

Avatar comentarii

mica 05.10.2023, 15:50

Mai avem puțin și scăpăm de tine.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.