Laura Codruța Kovesi a mers la o biserică din Belgia, înainte de audierea din PE. "Erau mulți români. Nu mă așteptam"

Comentează
Laura Codruța Kovesi, la Europa FM

Laura Codruța Kovesi a fost invitată de Andreea Esca la emisiunea sa de la Europa FM, în ediția din 2 martie. Fost procuror-șef al DNA și actualmente candidat pentru postul de procuror-șef european al viitorului Parchet European, a vorbit, printre altele, despre educaţia primită de la părinţii şi bunicii ei, dar și despre provocările pe care i le-a adus participarea la concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef european.

Când a vorbit despre educaţia primită de la părinţii şi bunicii ei, a precizat în special ce a învățat de la aceștia. Laura Codruța Kovesi a mărturisit că este o persoană credincioasă, datorită bunicilor ei, și chiar a mers la biserică, înainte de audierea din Parlamentul European.

"Bunicii m-au învățat să mă rog. Cred în Dumnezeu, mă duc la biserică şi în România, dar înainte de audierea în Parlamentul European, am fost la o biserică ortodoxă din Bruges (Belgia-n.r.). Erau mulți români. Nu mă așteptam. Erau peste 80 de persoane. A fost o slujbă impresionantă. A fost extraordinar. Am fost impresionată că erau mulți copii. Am văzut mulți copii, cred că vreo 30-40. Este puțin trist să vezi așa mulți copii români în altă țară crescând cu regulile altor țări pentru că nu au de ales, probabil.

Aceasta a mai spus că a fost întâmpinată foarte bine și s-a simțit ca acasă, vorbind românește, iar după slujbă a primit sarmale și cozonac. Dar cel mai mult a impresionat-o faptul că oamenii erau informați despre situația din țară și că știau de ce se află în Belgia.

"Oamenii m-au încurajat, lucru care m-a impresionat. Știau ce se întâmplă în România. Mi-au zis că urmăresc știrile. Știau de ce sunt în Belgia și m-au încurajat. Au zis că-mi țin pumnii, a povestit fosta șefă DNA".

În același interviu, fosta șefă a DNA a vorbit și despre educația primită și ce sfaturi a primit de la părinții săi, dar și ce fel de oameni erau aceștia.

"De la părinţii mei am învăţat, în primul rând, să fiu corectă în tot ce fac şi să fiu sinceră cu oamenii şi să-i tratez pe toţi în mod egal. Părinţii mei au fost, pentru că tata nu mai este, buni tot timpul cu oamenii din jurul lor, au fost buni cu noi. Acesta este cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la ei", a mărturisit Laura Codruţa Koves, la emisiunea "La Radio cu Andreea Esca", de la Europa FM.

Ea şi-a amintit și despre momentele frumoase petrecute în copilărie, alături de verişorii săi şi de bunici, la ţară.

"Erau activităţile obligatorii, ca să zic aşa (muls vaca, întors otava, scos cartofi-n.r.). Ne strângeam mulţi copii din sat, toţi făceam acelaşi lucru. Câteodată mai uitam pentru ce suntem acolo şi mai aveam probleme că mai plecau vacile noastre în altă direcţie. Ajutam tot timpul bunicii la activităţile zilnice. Era regulă: joaca, joacă, dar ne facem şi treaba", a spus Laura Codruţa Kovesi. 

Laura Codruța Kovesi, care a fost deja audiată în Parlamentul European pentru noul post, a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României.

Procurorul-şef european va fi numit de către Parlamentul European şi Consiliul European, de comun acord, pentru un mandat de șapte ani.

Parchetul Europea va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene (UE), cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro.

FOTO - epa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!