Laurențiu Mihu, jurnalist român stabilit la Paris, despre protestele din Hexagon: „Francezii simt că sărăcesc, sunt iritați de constrângerile bugetare pe care le invocă guvernul”

Comentează
Paris, protest din 18 octombrie în apropiere de Place de la République; ciocniri între protestatari și poliție; incendii și baricade. Sursa foto: Profimedia
InterviuExclusiv
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

În aceste zile, în Franța se desfășoară proteste antiguvernamentale ample, marcate de violențe și acte de vandalism. Atmosfera socială reprezintă un indicator electoral important, întrucât în primăvara anului viitor vor avea loc alegeri prezidențiale, iar Emmanuel Macron nu va mai candida.

Pentru a înțelege atmosfera electorală, cauzele polarizării, dar și lupta politică dintre moderați și extremiști, Libertatea a realizat un interviu cu Laurențiu Mihu, jurnalist român care trăiește de cinci ani la Paris și care se ocupă de politica internă franceză.

„Există o evidentă creștere a costului vieții și o evidentă erodare a puterii de cumpărare. La baza acestor fenomene stau, bineînțeles, elemente imputabile actului de guvernare local, dar nicio minte lucidă nu poate face abstracție de impulsul decisiv pe care l-a dat criza energetică. Căci, apropo de Trump: dacă francezii (și nu numai ei, printre europeni) plătesc azi un preț exorbitant pentru un plin de benzină sau motorină, asta îi poate fi imputat în primul rând președintelui SUA, căci el a aruncat în aer Orientul Mijlociu, iar odată cu asta circulația, fluxurile și prețul petrolului. Cât privește violențele absolut de neînțeles, indiferent cât de mari ar fi nemulțumirile, aici, în Franța, unii comentatorii au început chiar să vorbească de un soi de specific francez. Trebuie remarcat că la originea lor e o minoritate de indivizi, majoritatea demonstranților fiind totuși pașnici. Acei indivizi își fac de ceva vreme simțită prezența aproape la orice fel de manifestare publică, chiar și la cele în care e exprimată bucuria - până și victoria echipei Franței într-un meci de fotbal a devenit sursă de îngrijorare în acest sens, iar vara aceasta a demonstrat din plin acest lucru”, explică el pentru Libertatea.

Laurențiu Mihu are o experiență de peste 20 de ani în presă. El a scris, între altele, la Evenimentul Zilei, România liberă și Digi24. Din anul 2021, Mihu este redactor-șef al site-ului Universul.net. De cinci ani, el locuiește la Paris, de unde acoperă teme de politică externă și actualitatea românească de politică internă.

Laurențiu Mihu. Sursa foto: jurnalistul.ro

Motivele care i-au scos pe francezi în stradă

-Libertatea: Ce se întâmplă în Franța? De ce există o nemulțumire atât de puternică și de ce protestele au o componentă violentă?

-Laurențiu Mihu: Există un răspuns caricatural la această întrebare, iar cel mai celebru propagator al său nu este un francez, ci însuși președintele american.

După Donald Trump, sâmbătă, Franța a luat foc din cauza politicilor privind imigrația. Spunând asta, liderul SUA nu doar că și-a exportat încă o dată obsesiile, ci a și demonstrat o profundă necunoaștere a realităților franceze, de exemplu inclusiv un pronunțat amatorism privitor la mișcarea „vestelor galbene”. Protestele acestei mișcări, derulate în anii 2018-2019, au devenit punct de referință în materie de dezordine publică și violențe de stradă. Iar acolo nu a fost nicidecum o chestiune ce putea fi redusă la tema imigrației - revendicările au fost în esență unele sociale (prețul crescut al carburantului, pe fondul introducerii unei taxe), participanții au fost cât se poate de „autohtoni”, în special din păturile așa-zis populare, iar sondajele au relevat că mișcarea s-a bucurat de un robust suport moral în rândul populației generale. Nemulțumirile de acum, care tocmai au scos în stradă peste jumătate de milion de oameni, sunt cât se poate de reale și în mare parte pot fi întâlnite de-a lungul și de-a latul continentului.

Există o evidentă creștere a costului vieții și o evidentă erodare a puterii de cumpărare. La baza acestor fenomene stau, bineînțeles, elemente imputabile actului de guvernare local, dar nicio minte lucidă nu poate face abstracție de impulsul decisiv pe care l-a dat criza energetică. Căci, apropo de Trump: dacă francezii (și nu numai ei, printre europeni) plătesc azi un preț exorbitant pentru un plin de benzină sau motorină, asta îi poate fi imputat în primul rând președintelui SUA, căci el a aruncat în aer Orientul Mijlociu, iar odată cu asta circulația, fluxurile și prețul petrolului.

Cât privește violențele absolut de neînțeles, indiferent cât de mari ar fi nemulțumirile, aici, în Franța, unii comentatorii au început chiar să vorbească de un soi de specific francez. Trebuie remarcat că la originea lor e o minoritate de indivizi, majoritatea demonstranților fiind totuși pașnici. Acei indivizi își fac de ceva vreme simțită prezența aproape la orice fel de manifestare publică, chiar și la cele în care e exprimată bucuria - până și victoria echipei Franței într-un meci de fotbal a devenit sursă de îngrijorare în acest sens, iar vara aceasta a demonstrat din plin acest lucru.

„Rolul decisiv revine unor grupări asociate extremei stângi, ca și unor bande infracționale”

-De ce Franța pare un caz aparte din punctul ăsta de vedere?

-Ei bine, nu pare a fi reușit nimeni să ofere un răspuns suficient de complet și de articulat. Empiric, se poate totuși constata că rolul decisiv revine unor grupări asociate extremei stângi, ca și unor bande infracționale.

De altfel, unul dintre aspectele care au șocat cel mai mult după ziua de sâmbătă este amploarea nu doar a vandalismului de dragul vandalismului sau de dragul răbufnirii ideologice, ci și a jafurilor în toată regula. Reprezentanți ai asociațiilor de comercianți estimează că au fost sparte și golite aproximativ 1.500 de magazine mici și mari, populare și de lux, cu daune estimate la prima vedere la sute de milioane de euro. S-ar putea ca pe acest plan, bilanțul jafurilor și al pagubelor să îl fi depășit chiar pe cel înregistrat în timpul agitației de referință de acum șapte-opt ani, cea a „vestelor galbene”.

-În fapt, ce revendică protestatarii?

-În esență, oamenii simt că sărăcesc, se plâng de o degradare a serviciilor publice, sunt iritați de constrângerile bugetare pe care le invocă guvernul.

Pe deasupra, marja de manevră a guvernului de a veni cu soluții prietenoase în întâmpinarea revendicărilor este în mod obiectiv redusă spre inexistentă. Dacă, după protestele „vestelor galbene”, Parisul a avut la dispoziție ceva spațiu fiscal pentru a face pe placul demonstranților, găsind niște miliarde bune pentru a calma treptat apele, de data asta lucrurile nu mai stau deloc așa.

Franța este campioană la datorie în rândul țărilor din zona euro, se împrumută mai scump decât Grecia și Italia, ajunge să cheltuiască cu plata dobânzilor mai mult decât cu educația sau apărarea, iar deficitul bugetar este aproape dublu față de pragul maxim agreat în UE. Guvernul trebuie de fapt să taie cheltuieli, nu are din ce să le crească, iar pentru 2027 sunt prevăzute în acest sens peste 50 de miliarde de euro (fără ca asta să și ducă la o reducere semnificativă și sănătoasă a deficitului).

Poziția guvernului și a forțelor politice moderate este cu atât mai ingrată cu cât, de cealaltă parte, populiștii vin cu o ofertă care, deși aberantă deja în teorie și irealizabilă în teren, aruncă totul în aer: extrema stângă propune pur și simplu anularea unei părți a datoriei externe, iar extrema dreaptă propune tăierea finanțării pentru unele servicii de care ar beneficia străinii (chiar dacă ei lucrează), ca și diminuarea contribuției la UE. Efectele secundare ale unor asemenea măsuri ar fi devastatoare.

Mai e și componenta politică: oboseala (destul de franțuzească) față de zece ani de președinție sub același președinte, cei de stânga reproșează politici prea de dreapta, cei de dreapta reproșează politici fie prea stângiste, fie insuficient de orientate spre dreapta. Apoi, forțele extremiste, ca peste tot în lume, cresc din contestatare și agitație, rețelele sociale privilegiază complotismul și anxietatea, iar unii consideră că esența renașterii națiunii constă în revoluția perpetuă, căci - nu-i așa? - Revoluția e matca acestei țări.

Protestatarii blochează intrările la Luvru, în semn de susținere pentru mișcarea studențească națională, la Paris. Sursa foto: Profimedia

„Un clivaj tot mai pronunțat între condițiile de viață ale tinerelor și cele ale pensionarilor”

-Cât de polarizată este Franța?

Este extrem de polarizată, fenomenul pare a nu fi atins încă vârful, iar liniile de falie sunt numeroase. Găsești tabere pro și contra ajutorului pentru Ucraina, pro și contra Rusiei. Ai tabere pro și contra preferinței naționale. De asemenea, în zona dreptei, există de fapt mai multe drepte, iar pe zona stângii există mai multe stângi - și nici măcar centrul nu pare a fi mereu chiar un monolit. Apoi, ai un clivaj tot mai pronunțat între condițiile de viață ale tinerelor și cele ale pensionarilor, între finanțarea-mamut a pensiilor și finanțarea insuficientă a unor domenii critice din perspectiva populației active sau de vârstă școlară.

Iar apropo de pensii și vârsta de pensionare, o parte semnificativă a societății pare cronic incapabilă să accepte realitatea. În 2023, administrația Macron a trecut „forțat” o reformă a pensiilor, care prevedea inclusiv creșterea vârstei de ieșire din activitate. Temeiurile unei asemenea mișcări erau aritmetice: evoluția demografică a făcut ca azi, spre deosebire de acum câteva decenii, numărul cotizațiilor raportat la un pensionar să se fi redus cam de trei ori.

Totuși, acea reformă a sfârșit prin a fi ulterior suspendată, azi partidele în general propun reducerea vârstei de pensionare față de ceea ce propusese reforma și procedează astfel surprinzător de senin. Există și o excepție, fostul premier Edouard Philippe, propune o ușoară creștere. Deși este cel mai bine cotat candidat la președinție din rândul moderaților, Edouard Philippe se zbate cot la cot cu liderul extremei stângi, Jean-Luc Mélenchon, iar în ultima perioadă creșterea sa în sondaje pare să fi înghețat.

-Cât de erodat politic este Emmanuel Macron?

-Foarte. Emmanuel Macron a pierdut mult de pe urma dizolvării Adunării Naționale, în vara lui 2024. Mutarea în sine a fost considerată imprudentă și prost calculată de către multe voci avizate din zona analizei, dar chiar și de către unii dintre susținătorii săi din spectrul politic.

Alegerile au avut ca rezultat un parlament fragmentat în trei blocuri, punând reale probleme de asigurare a unei majorități, iar o perioadă premierii s-au succedat în ritm alert. În fine, președintelui i-a fost reproșat și un soi de comportament abuziv în ceea ce privește desemnarea premierilor, o parte dintre partide reproșându-i constant că nu a ținut cont de opțiunea alegătorilor, deși trebuie subliniat că niciun partid sau alianță nu obținuse majoritatea. Apoi, ziceam mai sus că se vorbește aici și de un soi de oboseală după un deceniu de macronism. Macron nu este nici primul și nici ultimul președinte francez care se confruntă ori se va confrunta cu așa ceva. Unii au pățit-o după doar un mandat.

Mai mult, de genul acesta de dégagisme (alt termen francez de referință) nu a scăpat la sfârșitul anilor '60 nici măcar generalul de Gaulle, ca atare șansele ca Emmanuel Macron să fi fost scutit de așa ceva erau, evident, nule. De altfel, asistăm la o simetrie: sub spectrul protestelor a debutat președinția sa, sub spectrul lor a continuat de-a lungul celor două mandate și pare că sub același spectrul se va și încheia.

Emmanuel Macron. Sursa foto: Hepta

Cu ochii pe alegerile prezidențiale

-Care sunt facțiunile politice moderate care ar putea readuce speranțe electoratului francez?

În cursa potențialelor „speranțe” se află doi foști premieri sub Macron (Gabriel Attal și Edouard Philippe), un europarlamentar care tocmai a câștigat primarele stângii moderate (Raphaël Glucksmann) și un fost ministru de dreapta al Internelor, tot sub Macron și el, Bruno Retailleau.

De notat că fostul președinte de stânga, François Hollande, este în expectativă — cel puțin și-a amenajat un sediu de campanie, însă nu a participat la primarele stângii (victoria lui Glucksmann în acele primare e însă mai degrabă de rău augur pentru eventualele calcule ale lui Hollande de a intra în cursa prezidențială). Tot în cazul lui François Hollande ar fi de subliniat și faptul că are o experiență particulară cu macronismul: Emmanuel Macron i-a fost consilier la Élysée (secretar general adjunct), însă este și cel care ulterior s-a desprins de șeful său, a candidat pentru postul de președinte, Hollande rezumându-se la doar un mandat în fruntea țării.

Dintre aceste „speranțe”, probabil până în martie mulți nu se vor mai regăsi la start, urmând a se retrage în beneficiul celui mai bine plasat. Azi cel mai bine plasat este Edouard Phillipe, diferența fiind însă relativ strânsă față de Gabriel Attal.

Dar pentru toți aceștia liderul extremei stângi, Jean-Luc Mélenchon, reprezintă o grea încercare întrucât pe de o parte fragmentează voturile de stânga, iar pe de altă parte ar putea împinge la vot util o parte a electoratului de dreapta, în beneficiul lui Marine Le Pen, poate direct din primul tur dacă la acel moment diferența între el și candidatul moderat va fi foarte strânsă.

Un alt semn al vremurilor este și numărul uriaș de persoane dornice să candideze la prezidențialele din 2027, până acum în jurul a 30.

Rusia și campaniile de dezinformare

-Știm că în acești ani de război ruso-ucrainean au existat operațiuni secrete rusești cu mesaj anti-semită, cu scopul de a destabiliza pacea socială în Franța. Există indicii să-și fi băgat rușii coada în perioada acestor proteste?

-Franța este o țintă predilectă a operațiunilor de destabilizare conduse de Rusia pe plan extern, în contextul războiului din Ucraina. De altfel, există analize care relevă faptul că după Ucraina, țară cu care Rusia se află în conflict, Franța vine imediat următoarea în rândul preocupărilor Moscovei.

Apoi, Rusia nu are neapărat nevoie să inițieze fracturi, îi este suficient să le identifice precis pe cele existente și să le exploateze apoi programatic. Știm bine, iar asta încă din vremea lui Lenin și Stalin, continuând apoi până în zilele noastre, că Kremlinul a dezvoltat o adevărată artă în acest sens. România însăși are experiența sa nefastă cu acest lucru.

Prin finanțare directă sau discretă (de partide, asociații, influenceri), prin punerea la dispoziție a unor platforme cu spectru larg de exprimare pentru vocile publice amicale, prin infectarea cu fake news a rețelelor sociale și ale mass-media „alternative”, ca și prin promovarea „valorilor tradiționale” în dezbaterile de societate, în Franța zilelor noastre Rusia putinistă a reușit, inevitabil, să își facă auzit și preluat mesajul deopotrivă în rândul unor partide, ca și la firul ierbii, la nivelul unor pături din populație.

Poate că nu este neapărat o coincidență faptul că favoriți în actuala cursă prezidențială sunt cei doi poli ai abordării pro-ruse, respectiv extrema dreaptă și extrema stângă. Ambii au beneficiat din plin de pe urma activității intense a propagandei ruse, de pe urma banilor rusești (partidul lui Marine Le Pen a fost chiar beneficiarul unui credit de câteva milioane de euro, de la o bancă rusească, într-un moment delicat pentru finanțele formațiunii). Iar ambii capitalizează atunci când diversele operațiuni rusești de destabilizare generează neîncredere în autorități, neliniște și nesiguranță în spațiul public.

De remarcat, în fine, ar fi și faptul că protestul de sâmbătă, prin scandalul pe care l-au generat violențele teribile, joacă și într-un alt mod în beneficiul extremei drepte: mută, cel puțin o vreme, atenția publică de la persoana liderului partidului, Jordan Bardella, tocmai când acesta din urmă era încolțit de dezvăluirile privind mesajele sale antisemite din debutul carierei sale politice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Odată cu Ilie Bolojan, a plecat și Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului din iulie 2025. Foto: Hepta
18:36
Ilie Bolojan, bilanț la plecarea din funcția de premier, după un an și 4 luni: „Am preluat o țară cu spatele la zid. PSD a blocat reformele care afectau interese puternice”. Ce lasă Guvernului Luca Niculescu
Mihai Dimian, ministrul interimar al Educatiei, în Guvernul României. Poartă un costum albastru și o pereche de ochelari
18:18
Ministrul Educației a cerut protecție penală specială pentru profesori după atacul de la școala din Bistrița
Parteneri
MONDEN
 Andra și Cătălin Măruță | sursa foto: PRO TV
17:24
Ce a învățat-o Niculina Stoican pe Andra să facă la începutul relației cu Cătălin Măruță: „N-am mai zis asta la nimeni”
Amalia Enache
Exclusiv
16:53
Ce spune Amalia Enache despre intervenții estetice: „Mă tem de orice modificare”
POLITIC
Adrian Picoiu - prefectul județului Constanța
18:38
Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, și-a înaintat demisia. Mutarea radicală decisă de conducerea PNL
Kelemen Hunor, șeful UDMR
13:09
UDMR suține Guvernul Niculescu. Kelemen Hunor: „Costul energiei a crescut, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutor”
Ultimele știri
20:12
Aurelian Andronache a devenit noul campion absolut de super rally după finala de la București
LiveText
07:35
S-a încheiat prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Luca Niculescu. Avize favorabile pe bandă rulantă
20:07
Damen a contestat licitația prin care Rheinmetall a cumpărat Șantierul Naval Mangalia
19:53
UMB a primit certificat negativ pentru lotul Ditrău - Grințieș din Autostrada A8: Sunt mai multe întârzieri
TRENDING
Analiză
14:30
Calculele dinaintea învestirii Guvernului Niculescu: cu ce scor trece de Parlament cabinetul PSD cu premier independent
15:24
Ce mesaj transmite un cap de porc tăiat
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
12:11
Cutremur în România, luni, 19 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul care s-a simțit și în București
Monede vechi din aur roman
19:08
Comoară din aur roman găsită de doi arheologi amatori, cu peste 140 de monede vechi de o valoare uriașă
Un grup de protestatari a spart geamurile magazinului Louis Vuitton din Paris, duminică, 18 octombrie. Sursă foto: Profimedia.
18:42
Produsele furate din magazinele de lux în timpul protestelor din Franța au ajuns pe platforma Vinted: „Anunțurile suspecte au fost eliminate”
Orionide 2026 - Sursă foto: Shutterstock
17:54
Orionide 2026: când se văd și unde poți observa ploaia de meteori în România
O imagine cu un cuplu care savurează o băutură la o terasă din Paris, lângă Arcul de Triumf, în timpul protestelor violente, a devenit virală. Sursă foto: Captură video/ Facebook /CBS News.
17:17
Imagine virală în timpul protestelor din Paris: în ciuda haosului din jur, un cuplu savurează liniștit o băutură la terasă, lângă Arcul de Triumf
O femeie a cumpărat o geantă cu 35 de dolari de la un târg de vechituri și a găsit patru plicuri roșii în ea. Sursă foto: Colaj foto /Tiktok.
16:27
O femeie a cumpărat o geantă cu 35 de dolari de la un târg de vechituri și a găsit patru plicuri roșii în ea: ce a decis să facă după ce a aflat semnificația lor
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
silviu-cosa-interviurile-libertatea-19-octombrie-2026
InterviuExclusiv
18:09
Departamentul de Stat al SUA și o firmă americană pregătesc pentru România un plan de apărare împotriva dronelor. Silviu-Iulian Coșa, la Interviurile Libertatea: „Expertiza lor este mult mai mare decât a noastră”
Ioana Dogioiu a fost purtătoarea de cuvânt a Guvernului Bolojan din iulie 2025. Foto: Profimedia
16:00
Ioana Dogioiu și-a dat demisia din Guvern. A fost purtătoarea de cuvânt a lui Ilie Bolojan un an și 3 luni
Antena radio vopsită în alb și roșu
15:58
Atac cibernetic de tip ransomware la Radiocom, serviciul de e-mail a fost blocat
Mai mulți pietoni așteptând la o trecere de pietoni pe o vreme ploioasă și rece, adăpostindu-se sub umbrele colorate și purtând haine groase.
14:09
Vreme caldă, apoi răcire, ploi și vânt puternic. Prognoza meteo ANM pentru perioada 19 octombrie-1 noiembrie 2026
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială