Liderul ISIS a reuşit să scape de un raid al forţelor care luptă pentru eliberarea Mosulului

Comentează

Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a reuşit să scape de un raid aerian lansat de forţele care a început luni dimineața o operațiune pentru eliberarea și recucerirea Mosulului, informează Sputnik News.

Coaliția a lansat un raid american ce îl vizape liderul Daesh (n.r.-  echivalentul arab al acronimului în limba engleză ISIS), Abu Bakr al-Baghdadi, care își schimbă locația în mod constant în Irak și Siria. Însă, potrivit servicilor locale de securitate acesta a reușit să scape în ultimul moment.

Acesta participa la o întâlnire comandanților ISIS din oraș. "Al-Baghdadi a scăpat în ultimul moment de un raid aerian vizând o reuniune a comandanţilor Daesh la Mosul”, au spus sursele citate, fără a preciza dacă raidul a fost desfăşurat de forţele irakiene sau de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite.

Premierul Irakului a declarat luni dimineața că a început ofensiva pentru a recuceri oraşul Mosul, aflat sub controlul jihadiştilor din Statul Islamic. Aceasta ar putea dura însă săptămâni și luni întregi , potrivit unui oficial american. La operațiunea, ce este plănuită de câteva luni,  participă 54.000 de membri ai forţelor irakiene.

Lupta ar putea dura câteva luni

„Această operaţiune pentru a prelua din nou controlul asupra celui de al doilea oraş ca mărime din Irak va dura, probabil, săptămâni, poate chiar mai mult”, a avertizat locotenentul general Stephen Townsend, noul comandant al coaliţiei internaţionale antijihadism condusă de Statele Unite.

“Lupta se anunţă lungă şi dificilă, dar irakienii sunt pregătiţi, iar noi vom fi alături de ei”, a adăugat acesta.

Asaltul asupra oraşului Mosul ar putea fi una dintre cele mai mari operaţiuni militare ce are loc în Irak de la invazia din 2003 ce a dus la răsturnarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Acesta este ultimul bastion important pe care organizaţia teroristă Stat Islamic îl mai are în Irak. Statele Unite vor susţine ofensiva. Jihadiştii sunt pregătiţi şi, cel mai probabil, vor folosi civili pe post de scuturi umane, cum au făcut de multe ori în alte confruntări.

Mosul este al doilea cel mai mare oraș din Irak și a devenit din iunie 2014 capitala autoproclamatului Stat Islamic, iar locuitorii au fost sfătuiți să stea departe de locul unde vor avea loc confruntările.  Pierderea acestui oraş, apreciază unii oficiali, ar marca înfrângerea definitivă a Statului Islamic în Irak.

ONU și-a exprimat îngrijorarea pentru cei 1,5 milioane de oameni ce locuiesc în zonă, avertizând că această confruntare ar putea avea un impact umanitar major.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
MONDEN
Oana Roman a slăbit peste 15 kilograme
10:34
Oana Roman, pusă la pat de un virus. Vedeta a ajuns la spital pentru investigații, iar medicii i-au pus perfuzii. „Pe Isa nu o las aproape de mine”
Laurette
10:28
Cum se simte Laurette după mai bine de 30 de operații: „Sunt cu plaga deschisă la picior”
POLITIC
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Arhiva foto
Exclusiv
11:15
Alfred Simonis așteaptă desemnarea unui premier PSD după respingerea Guvernului Mureșan și exclude alegerile anticipate: „AUR este un partid votat de electorat, la fel ca USR”
Ultimele știri
12:34
Schimbare radicală în viața Mariei Constantin. Ce a mărturisit artista despre fostul soț după ani de conflicte
12:30
Un „yacht de uscat” i-a uimit pe angajații RAR Iași. Mașina a fost cumpărată din Arizona
12:23
Un român a evadat din închisoare, în Italia, în timpul dezinsecției împotriva ploșnițelor. Fugarul e căutat de poliție
12:15
Pentru prima dată în istorie, Vaticanul intră în cursa pentru Oscar. Povestea incredibilă, dar reală, din spatele „Green Lava”
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
CASTELUL BRAN Castelului Bran din localitatea cu acelasi nume din judetul Brasov
11:24
Castelul Bran, pe lista obiectivelor turistice „false”: ce legătură are, de fapt, cu Dracula
Dr Carmen Lamatic
11:05
Dr. Carmen Lamatic la „Bine pentru tine”: „Intestinul este al doilea creier al organismului, iar anumite senzații sunt transmise aberant”
Plajă murdară deșeuri aduse de mare pe nisipul plajei
10:56
Țările cu cele mai murdare plaje din lume, pe care ar trebui să le eviți pentru vacanța din 2027: „Se simte un miros de alge marine descompuse”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
Rezultatele Loto 6/49 din 17 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
17 sept.
Rezultatele loto din 17 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan