Locuitorii din Timișoara vor plăti taxe și impozite mai mari din 2025. Primăria le ajustează în raport cu inflația

Comentează
Arhiva foto

Primăria Timișoara le-a transmis cetățenilor că în 2025 taxele și impozitele vor fi ajustate conform cu rata inflației. Acestea vor fi mărite cu 10,4%, cât a calculat INS, relatează tion.ro.

Formula de calcul valabilă pentru taxele și impozitele locale din 2025 va fi dată de o ajustare direct proporțională cu rata inflației. Reprezentanții primăriei susțin că situația este „la fel ca în toată țara”, iar la Timișoara acest lucru se practică din 2018.

„Potrivit proiectului, taxele și impozitele locale vor fi ajustate doar cu rata inflației calculată de Institutul Național de Statistică, respectiv cu 10,4%, conform legislației fiscale. Conform propunerii, dacă pentru un apartament cu o cameră se achită 54 de lei, în 2025 impozitul va fi de 60 de lei, în vreme ce pentru un apartament cu trei camere creșterea va fi de 23 de lei, până la 252 de lei”, precizează reprezentanții primăriei.

Exemple de taxe și impozite mărite la Timișoara

Teren curți/construcții în zona B, de 500 mp – 546 de lei în 2024, 603 lei în 2025

Teren de 1.000 mp intravilan arabil zona C – 13 lei în 2024 și 14 lei în 2025

Autoturisme cu capacitate de 1587 cm3: 129 de lei în 2024, 143 de lei în 2025;

Autoturisme cu capacitate de 1798 cm3: 328 de lei în 2024, 362 de lei în 2025;

Autoturisme cu capacitate de 1998 cm3: 365 de lei în 2024, 403 lei în 2025;

Motociclete: 65 de lei în 2024, 72 de lei în 2025.

Persoanele cu venituri mici, asociațiile care prestează servicii sociale și categoriile de persoane care se încadrează în litera legii vor fi scutite de impozite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
06:00
Scandal cu favorita lui Vladimir Putin. Ce o leagă de președintele și cine este tatăl ei: „Antrenează soldați ruși pentru războiul din Ucraina”
05:40
Fabrica ce lucrează doar 70 de zile pe an și încasează 777 de milioane de euro. Produsul se găsește în mii de magazine
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă