În cele două săptămâni, de la 14 septembrie până la 1 octombrie, s-ar putea depista eventualele cazuri de infectare cu noul coronavirus din rândul profesorilor și al elevilor proaspăt reveniți acasă din vacanțe.

Există puncte de vedere exprimate de specialişti, în special de medici, epidemiologi, infecţionişti, care spun că atât profesorii, cât şi copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că pe anchetele epidemiologice, o mare parte dintre cei infectaţi au spus că au fost în concediu sau într-un weekend, într-o deplasare. Încă nu s-a luat o decizie în acest sens. În mod evident, se va anunţa dacă se va lua o decizie, deocamdată sunt nişte opinii care au fost exprimate.

Ludovic Orban:

Premierul a mai precizat că, deocamdată, lucrurile rămân aşa cum au fost anunţate de Guvern.

“Decizia de deschidere a şcolii va fi una care se ia în plan local, la propunerea Consiliului de Administraţie, în care, repet, sunt implicaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţii corpului profesoral, reprezentanţii părinţilor, de asemenea, şi elevii pot să participe la decizie. Ei vor face propunerea şi decizia va fi luată, pe baza propunerilor, de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, în funcţie de nivelul de răspândire a virusului, fie în clasă, fie parţial în clasă, parţial online, fie online”, a spus Orban.

Întrebat dacă autorităţile sunt încurcate de alegerile locale în redeschiderea şcolilor, premierul a spus că o variantă ar fi introducerea a două zile libere, una înainte și una după scrutin.

Masacrarea Parcului IOR. Cum luptă o comunitate să salveze 12 hectare de spațiu verde pierdute de primărie: „N-avem destule betoane?”
Recomandări
Masacrarea Parcului IOR. Cum luptă o comunitate să salveze 12 hectare de spațiu verde pierdute de primărie: „N-avem destule betoane?”

Şi aici a fost o discuţie, tot ca un argument ca să înceapă şcoala online, în sensul ăsta a fost folosit, dar aici putem avea o soluţie, să dăm o zi liberă înainte de alegeri şi o zi liberă după alegeri, astfel încât să se poată pregăti… în şcolile în care se organizează secții de votare.

Premierul Orban:

După anunțul făcut de Orban cu privire la noul scenariu, reprezentanții elevilor au transmis că propunere dă dovadă de o iresponsabilitate imensă din partea Executivului, „care a demonstrat că nu poate să realizeze o simplă analiză a stării de fapt din teritoriu”.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
GSP.RO
Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Aventura unui șofer român de TIR "trădat" de GPS, în Spania. Pompierii s-au chinuit ore întregi să deblocheze camionul
Observatornews.ro
Aventura unui șofer român de TIR "trădat" de GPS, în Spania. Pompierii s-au chinuit ore întregi să deblocheze camionul
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Suma de bani pe care orice român ar trebui s-o aibă în casă. Trucul eficient care îți face viața mai ușoară
FANATIK.RO
Suma de bani pe care orice român ar trebui s-o aibă în casă. Trucul eficient care îți face viața mai ușoară
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
Frumusețea din spatele meseriilor uitate
PUBLICITATE
Frumusețea din spatele meseriilor uitate