Lidera social-demoraților suedezi, Magdalena Andersson, a fost aleasă, miercuri, în funcția de premier. Pentru prima oară, Suedia a numit o femeie în această funcție. La opt ore de la această numire istorică, Magdalena Adersson a fost nevoită să demisioneze, după ce bugetul pe care l-a propus a fost respins, iar aliații ecologiști au ieșit din coaliție, relatează Agerpres.
„Există o regulă constituţională potrivit căreia un Guvern de coaliţie demisionează atunci când un partid îl părăseşte. Nu doresc să conduc un Guvern a cărui legitimitate este pusă la îndoială. (...) I-am cerut preşedintelui Parlamentului să mă elibereze de responsabilităţile de prim-ministru. Sunt pregătită să fiu premier într-un Guvern monocolor social-democrat”, a anunțat Magdalena Andersson, la câteva ore de la numire.
Proiectul de buget al Guvernului Andersson a fost respins de Parlament, în favoarea unui proiect prezentat de trei partide de dreapta din opoziție.
În aceste condiții, ecologiștii au părăsit Guvernul. Per Bolund, unul din cei doi lideri ai Verzilor, a reproșat faptul că, pentru prima dată, Parlamentul a aprobat un buget negociat cu un partid de extremă dreapta, aluzie la formațiunea Democraţii Suediei.
Președintele Parlamentului a spus că va contacta liderii partidelor pentru a discuta despre pașii de urmat pentru formarea Guvernului.
Suedia a fost până acum singurul stat nordic care nu a avut niciodată o femeie care să ocupe funcția de prim-ministru.
Foto: EPA