Premierul Moldovei, Maia Sandu, este în continuare nemulțumită de Curtea Constituțională, în pofida faptului că aceasta a revocat deciziile din 7-9 iunie care au provocat criza politică de la Chișinău. Sandu le impută judecătorilor CC că nu recunosc faptul că au fost complicii lui Vladimir Plahotniuc în încercarea acestuia de a-și menține partidul la putere, invocând pentru revizuirea deciziilor inițiale doar”situația de fapt” din țară.
Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu susține că judecătorii Curții fac în continuare instituția de rușine prin modul în care justifică revenirea asupra deciziilor prin care Parlamentul a fost declarat dizolvat, iar președintele Igor Dodon suspendat. ”Judecătorii Curții Constituționale își continuă delirul, făcând de rușine pe plan național și internațional instituția pe care o reprezintă”, scrie Maia Sandu.
Nemulțumirea ei este legată de faptul că CC nu a motivat juridic în dispozitivul deciziei de anulare a hotărârilor anteriore, ci doar a invocat situația de fapt. ”La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”, este paragraful care a provocat iritarea primului-ministru moldovean.
”Curtea, în loc să recunoască faptul că a participat la încercarea disperată a Partidului Democrat de a se menține ilegal la putere, își justifică decizia doar prin faptul că aceasta ar fi situația la momentul de față în Republica Moldova (...) Le solicit judecătorilor Curții să-și prezinte imediat demisiile, dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii acestei țări”, a conchis Maia Sandu.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova s-a reunit, sâmbătă, și a decis revizuirea decizilor luate în perioada 7-9 iunie. Deciziile anulate de Curtea Constituțională a R. Moldova se referă la declararea datei de 7 iunie drept termen-limită pentru investirea Guvernului, declararea neconstituțională a deciziei Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcția de speaker și investirea Guvernului condus de Maia Sandu. De asemenea, a fost anulată suspendarea din funcție a lui Igor Dodon.