Britni Church vrea să-și pună ”planul” în aplicare, chiar dacă, până acum, a petrecut aproape un deceniu din viața ei fiind însărcinată.

Tânăra, împreună cu cel de-al doilea soț, Chris Churc, cheltuie 230 de lire sterline pe săptămână la cumpărături pentru cei mici. Pe listă se află
cinci cutii de cereale, 66 de cutii de lapte și 600 de scutece.

FOTO | Povestea femeii de 31 de ani, mama a 11 copii. Schimbă 600 de scutece pe săptămână, dar își mai dorește cel puțin 4 bebeluși
Britni și Chris alături de cei 11 copii (foto Profimedia)

„Nu cred că voi avea vreodată mai mult de 15 copii, dar nici înainte nu am crezut că voi avea 11 copii. Speram că voi mai avea maximum patru copii”, a precizat Britni Church.

”Nu simt că am mulți copii”, a adăugat femeia care a avut primul ei copil, Crizman, la 15 ani, cu primul soț.

Cei doi vor mai avea încă patru copii, înainte de despărțirea din 2010: Jordan, 14 ani, Caleb, 13, Jace, 12 și Cadence, 10 ani.

FOTO | Povestea femeii de 31 de ani, mama a 11 copii. Schimbă 600 de scutece pe săptămână, dar își mai dorește cel puțin 4 bebeluși
Britni cu tripleții (Foto Profimedia)
Războiul din Ucraina povestit de un etnic român din Cernăuți, un profesor întors de pe front după 14 luni: „E șocant când vezi cum, într-o secundă, un om sănătos a rămas fără picior”
Recomandări

În 2012, în mod neașteptat, a rămas însărcinată cu al șaselea copil, Jesalyn. Și-a petrecut trei ani crescându-și singură copiii, înainte de a-l întâlni pe soț, Chris.

Cuplul are cinci copii: Silas, 5 ani, Christopher, 3 ani și jumătate și tripleții Oliver, Asher și Abel, născuți în iunie 2019.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro

Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro

Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Gina Pistol, probleme mari de sănătate. Afecțiunea de care suferă soția lui Smiley: ”A fost nevoită să trăiască în chinuri”
FANATIK.RO

Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Știrileprotv.ro
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
Observatornews.ro
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro

Horoscop 5 iunie 2023. Vărsătorii au ocazia să vadă cam cum vor arăta următoarele luni pentru ei, în special în domeniul relațiilor de parteneriat
HOROSCOP