Femeia, care a rămas acum să-i crească pe cei doi nepoţi orfani, o fetiţă de 5 ani şi un băieţel de nici 2 ani, este disperată. Nu a putut să-i facă Emanuelei nici măcar pomana de 40 de zile, pentru că francezii nu i-au trimis certificatul de deces.
Ba mai mult, zilele trecute, când a sunat iar la ambasadă să întrebe de fiica ei, i s-a spus că trebuie să facă un test ADN, pe care, evident, nu şi-l permite.
Cuprins:
“Mi-am pierdut speranţa că o să pot să îmi îngrop fata acasă. Gigi Becali a plătit repatrierea şi ei şi-au bătut joc de banii lui. Cred că au îngropat-o acolo fără slujbă, fără nimic, de se feresc aşa să-mi spună ceva clar”, ne-a declarat femeia.
Emanuela Mereuţă (20 de ani), gălăţeanca plecată la muncă în Franţa, a fost găsită decapitată şi mutilată pe tot corpul, într-o pădure de la marginea oraşului Paris, iar autorul acestei atrocităţi nu a fost găsit nici până acum.