Jurnalista rusă se află în prezent sub protecția unei țări europene, după ce a fugit din arestul la domiciliu, a anunțat luni avocatul acesteia.
„În ceea ce o priveşte pe Ovsiannikova, instanţa a decis ca ea să fie reținută pentru o lună şi 29 de zile, de la momentul în care acuzata este extrădată în Federaţia Rusă sau din momentul arestării ei în Federaţia Rusă”, au declarat oficiali ai instanţei, citaţi de Interfax.
Instanţa a respins anterior, în cursul acestei luni, o solicitare a anchetatorilor de a emite un mandat de arestare, potrivit Interfax.
Ovsiannikova a devenit cunoscută la nivel internațional după ce a întrerupt, în martie, buletinul de știri de la postul național rus Pervîi Canal, unde era editor, cu un banner pe care scria „Stop war”.
La scurt timp de la acel protest, jurnalista a fost arestată, chiar în timp ce își plimba câinii, dar a fost ulterior eliberată.
Jurnalista a plecat, apoi, din Rusia, pentru a lucra la publicaţia germană Die Welt. În iulie, ea s-a întors în țară, întrucât se luptă în instanță pentru custodia celor două fiice minore cu soţul său, care trăieşte în continuare în Rusia.
Ea a continuat însă să critice războiul, iar în vară, a protestat singură, în apropiere de Kremlin.
În august, forțele de securitate i-au percheziționat locuința, iar jurnalista a fost plasată în arest la domiciliu sub acuzaţii de răspândire de informaţii false despre forţele armate ruse, infracțiune care se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare.
Jurnalista se află de la începutul lunii octombrie pe lista persoanelor date în urmărire generală de autoritățile ruse, după ce soțul ei a anunțat că a fugit din arest cu una dintre fete „într-o destinație necunoscută”.