UPDATE 16.11. Anchetatorii au anunțat oficial că Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză şi de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, fiul președintelui LPF a fost depistat pozitiv și cu cocaină.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi substanţelor psihoactive. Conform buletinului de analiză toxicologică rezultă că unul dintre conducătorii auto avea o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevăr, urmând a se dispune calculul retroactiv al alcoolemiei”, a declarat Călin Radu Bogdan, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, potrivit Mediafax.

Totodată, buletinul de analiză a evidențiat faptul că Mario Iorgulescu a fost depistat pozitiv pentru cocaină la testul imunologic rapid, rezultatele fiind preliminare, urmând a se dispune o expertiză în acest sens.

UPDATE 10.10. Potrivit noilor date din anchetă, Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, a ieșit pozitiv la testul privind consumul de cocaină. Potrivit unor surse judiciare, legiştii au determinat că Mario Iorgulescu avea și o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge, potrivit rezultatelor INML, potrivit Antena 3.

Ad placeholder
Doi ani de la “mitingul diasporei” din 10 august, reprimat violent de jandarmi. Dosarul a fost clasat şi azi aflăm dacă va fi redeschis
Recomandări
Doi ani de la “mitingul diasporei” din 10 august, reprimat violent de jandarmi. Dosarul a fost clasat şi azi aflăm dacă va fi redeschis
 

Conform celor două probe recoltate după accident, acesta avea peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

Astfel, el va fi acuzat si de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

El are deja deschis pe numele său un dosar penal pentru ucidere din culpă.

În prezent, el se află internat la Spitalul Elias, la Terapie Intensivă, în stare de inconștiență, intubat și ventilat mecanic.

Medicii au anunțat recent că starea lui Mario Iorgulescu s-a agravat.

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a fost implicat într-un accident, sâmbătă seară, pe Şoseaua Chitilei, în Bucureşti.

Ad placeholder

Tânărul de 24 de ani a pierdut controlul noii sale mașini, un Aston Martin DBS, și a pătruns pe contrasens, spulberând un alt autoturism condus de un alt tânăr de 25 de ani care, în urma accidentului, a murit.

VIDEO – Subiectul a fost dezbătut în emisiunea „LA FIX”

Citeşte şi:

Accidentul provocat de Mario Iorgulescu, surprins pe camerele de supraveghere

Gino Iorgulescu, noi declarații după accidentul mortal provocat de fiul său. „Vom avea grijă de copiii rămași fără tată”

Cum putea fi evitat accidentul provocat de Mario Iorgulescu. Experimentatul pilot de raliuri Titi Aur, despre cele trei reguli care trebuie respectate de toți cei care urcă la volan

„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani